Cel mai mare concept store adidas din România s-a deschis la Polus Center

de | | 2 Minute

Adidas, unul dintre liderii mondiali ai industriei de echipamente sportive, inaugurează la Polus primul magazin din România ce aduce un nou concept de design, Home Court. Noul concept celebrează moștenirea sportivă a brandului și promite clienților centrului comercial o experiență unică de shopping.

Cu o mare pasiune pentru tehnologie și design, adidas aduce inovație cu fiecare produs lansat și își continuă misiunea de a ajuta sportivii să atingă cele mai înalte performanțe.

Magazinul ce a fost inaugurat în Polus este cel mai mare concept store adidas din România și primul cu un nou concept de design, Home Court. Aici, fiecare element din magazin face referire la sport, de la materialele utilizate, la inspirația pentru design sau la instrumentele prin care se comunică mesajele adidas.

În noul magazin vor fi prezente cele mai noi articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii ale sezonului toamnă/iarnă 2015 pentru femei, bărbați și copii.

Cei care duc un stil de viață activ vor putea găsi o paletă largă de produse, fie că este vorba despre un atlet care caută produse tehnice din gama adidas Sport Performance pentru alergare, fotbal, training sau baschet, sau o persoană în pas cu ultimele tendințe ale modei, care va alege o interpretare a stilului sport în articolele de stradă ale gamei Originals.

Printre colecțiile prezente în magazin se numară colaborări cu designeri prestigioși, precum Stella McCartney sau Nigo, dar și colecții consacrate adidas: Porsche Design Sport , Superstar, Tubular sau Star Wars pentru copii. Noul magazin ce ocupă o suprafață de 470 metri pătrați este situat în apropierea Biroului de Informații, lângă magazinul Douglas.

Tot luna aceasta la Polus a fost inaugurat și The Perfect Kitchen. Magazinul deschis în data de 24 octombrie, este un concept marca Morphoza, ce aduce o soluție completă pentru amenajarea și dotarea unei bucătării.
”Conceptul The Perfect Kitchen (exclusive Miele Boutique) a cuprins într–o primă fază branduri celebre de mobilier de bucătărie și parteneriatul exclusiv cu producătorul german Miele. Între timp ne-am dezvoltat firesc către Polus Center, din dorința de a aduce mai aproape de segmentul premium branduri celebre în dotarea și decorarea casei. ” – au declarat reprezentanții The Perfect Kitchen.
Villeroy & Roch, Rosenthal, Alessi, WMF, Miele sunt doar o parte din brandurile pe care clienții centrului comercial le vor găsi în exclusivitate în magazinul The Perfect Kitchen, ce este situat vizavi de hipermarketul Carrefour din Polus Center.

The Perfect Kitchen


Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea Immofinanz Center Management România SRL.