Cea mai matinală Kafea în Cluj

de | | 3 Minute

,,Cei mai fericiți oameni știu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent.”

Diminețile pot fi dificile pentru unii dintre noi, iar iubitorii de cafea își caută cu atenție, în drumul lor matinal, locuri magice unde elixirul vieții vine într-un pahar de cafea. Dacă drumul tău înspre facultate sau job trece prin Hașdeu, poți fi fericit, așa cum zice și motto-ul de mai sus.

De ce? Pentru că s-a deschis pe str. B.P. Hașdeu, nr. 76, cea mai matinală Kafea în Cluj, pe care o poți savura începând de la ora 07:30 dimineața și până seara târziu!
Pentru a te bucura de momentul prezent, e important să poți fi cu adevărat ancorat în el. De-asta iubim cafeaua, de-asta cele mai dragi locuri sunt cele care simțim că ne ajută să ne bucurăm de viață și de timpul prezent.

kafea in cluj

Clujul se poate mândri cu o locație de tip franciză deschisă de brandul Kafea, care după ce a pus în valoare conceptul de coffee to go în Brașov, a ajuns în această toamnă și la Cluj.
Amplasarea e perfectă: aproape de studenți (și știm toți cât de bună e o cafea în diminețile solicitante din punct de vedere academic!).

Kafea în Cluj ne răsfață cu 30 de preparate pe bază de cafea, produsul de bază fiind acel coffee to go atât de necesar în graba noastră matinală. Prețul pentru un espresso este de numai 3 lei, iar calitatea cafelei ireproșabilă.

kafea in cluj

Despre cafea și modalitățile de preparare ne-au povestit chiar cei de la Kafea în Cluj, nu înainte însă de a ne bucura de design-ul interior – foarte original, cu schițe detaliate, de exemplu, ale aparatului de făcut cafea, desfăcut în componente, sau ale regiunilor cerebrale activate în urma consumului de cafea artistic și realistic reprezentate pe un perete.

Astfel, dacă graba nu-i chiar atât de mare, te poți bucura și de o ambianță plăcută, o atmosferă vie și stimulativă, căci spațiul poate deveni foarte bine și un loc de studiu sau un punct de întâlnire cu prietenii.

Revenind la cafeaua pe care o savurăm (ne-am răsfățat cu Big Mama Cafe, Kafea în Cluj, Tiramisu Cafe și Kafe Cafe), cei de la Kafea în Cluj ne povestesc puțin despre Baque, cafeaua care stă la baza tuturor preparatelor de aici. Pentru cei neinițiați în tainele cafelei, care se rezumă doar la a o consuma (așa ca noi) poate fi o adevărată revelație!

kafea in cluj

Astfel, Baque e adusă din Spania, din Țara Bacilor, fiind însă special prăjită pentru consumatorii din Europa Centrală (spaniolii o preferă altfel). Este o cafea echilibrată, nu este aspră și nu are acel accent de bitter putere. Cei de la Kafea în Cluj ne spun că au ales brandul de cafea Baque datorită conținutului mic de cafea robustă (de 15%), fapt ce accentuează gusturile în cazul preparatelor cu lapte. Astfel, este ideală pentru coffee to go!

Meniul e destul de variat și absolut toate preparatele pot fi luate și în regim to go, inclusiv ceaiul sau ciocolata caldă. O recomandare ar fi să încercați ciocolata caldă cu bezele, un produs de-al casei 🙂

Ne-am gândit că nu-i chiar normal să fim atât de entuziasmați, însă lumea vine deja constant aici, o confirmare a faptului că avem gusturi bune și că și ceilalți cred la fel, căci cafeaua e cu adevărat excelentă.
Ne bucurăm că în sfârșit cafenelele încep să înțeleagă că oamenii au nevoie de cafea dimineața devreme.

Kafea în Cluj are în plan și organizarea unor evenimente culturale și spectacole live, însă între timp vă așteaptă cu zâmbete și cafea extraordinar de bună în pahare personalizate și desenate cu drag.

Adresa: B.P. Hasdeu, nr. 76
Facebookfacebook.com/Kafea-in-Cluj-1114093225272209/
Telefon: 0730 309 645

kafea in cluj cluj.com