Cazinoul clujean, invadat de pipe – Istoria Clujului
Cum își petreceau timpul stră-străbunicii noștri în cazinoul clujean? Care erau viciile vremii și cum pătrundeau ele până în cele mai serioase saloane?
În Cluj, chiar și pe timp de iarnă, nu aveai cu să te plictisești. Vizitele de peste zi în casele familiilor înstărite, petrecerile cu muzică tradițională ungurească, seratele elegante, din cele mai importante saloane, cu vals și femei frumoase reprezentau o parte din ceea ce însemna divertismentul de acum 180 de ani al orașului.
Din urmă, venea cazinoul și atrăgea tot mai mulți „adepți”, cu inedite metode de petrecere a timpului liber în societate. Stră-străbunicii noștri se delectau jucând cărți, biliard sau fumând din pipă.
„Doamnele se plâng că saloanele lor sunt tot mai goale de când s-a deschis cazinoul – pipele, cărțile de joc, biliardul, discuțiile și cărțile par a fi o atracție mai mare decât farmecul feminin”, scria englezul John Paget, care vizita Clujul la acea vreme(1935-1936).
Cum ardelenii sunt oameni ospitalieri, atmosfera din cazinoul clujean n-avea cum fi alta decât tot primitoare:
„Cazinoul din Cluj, deși nu e la fel de măreț ca fratele său mai mare din Pesta, este, totuși, la fel de primitor. Ne-au fost notate numele și ni s-a permis să stăm cât de mult am vrut”.
Din păcate, încăperile din cazinoul clujean au fost invadate de pipe, cum era moda și prin alte orașe din Europa. Iar fumul făcea șederea adeseori neplăcută:
„Nu se prea întâmplă să mergi la cazinoul din Cluj seara și să nu găsești încăperile pline de acolo. Dacă m-am plâns că a fost invadat de pipe cazinoul din Pesta, ce ar trebui să spun despre cel din Cluj? Aerul care te înconjoară nu e altceva decât un nor stufos de fum și e foarte ușor să îți dai seama dacă cineva a fost sau nu acolo, după mirosul hainelor sale”.
„Plăcerile” cazinourilor veneau la pachet cu viciul fumatului, de fapt un viciu des întâlnit în Transilvania atât în rândul celor bogați cât și al servitorilor, al oamenilor de rând.
„Nu am văzut o țară care fumează mai mult – germanii sunt mici copii pe lângă ei. Citesc, scriu, se plimbă, călăresc, lenevesc sau lucrează, însă întotdeauna în compania pipei. Am văzut câțiva care chiar și atunci când înoată pufăie liniștiți. Vizitiul consideră că nu poate mâna caii dacă nu fumează, asta deși e foarte probabil ca fumul să îi zboare stăpânei sale în față”, se minuna englezul John Paget.
O pipă nouă era îngrijită cu mare grijă de posesorul ei, iar după un timp îndelungat de folosire acesta o prezenta ca pe un trofeu:
„Pipa din spumă de mare este îndrăgită de fumătorul înrăit ca un animal de companie de un copil: la început, o învelește într-o carcasă mică de piele ca să nu se zgârie, fumând cu mare atenție și cu regularitate, astfel încât să capete peste tot aceeași culoare. Iar atunci când în sfârșit obține o nuanță de maro ca de alună, o laudă și o arată cu mândrie”.
Povestind în acel timp cu mulți „înrăiți” ai tutunului, scriitorul englez a dat și peste „culmea fumatului”, să fumezi înainte de a te fi trezit:
„Cel mai risipitor fumător pe care l-am văzut vreodată a fost un tânăr transilvănean care ne-a spus că primul lucru pe care îl făcea servitorul său dimineața era să îi pună țigara în gură, el fumând chiar înainte să se trezească. – E atât de plăcut , a spus el, să ai în gură gustul pe care ți-l dorești chiar înainte să îți dai seama de acest lucru”.
Interesant este că, în urmă cu aproape 200 de ani, la Cluj, un apreciat cadou care se dăruia între prieteni era pipa din spumă de mare.
„O pipă din spumă de mare gravată este unul din cel mai des întâlnite cadouri oferite între prietenii apropiați, unele fiind lucrate cu un gust și o îndemânare minunate”.
Tutunul era ținut și el la loc de cinste:
„Cel mai cunoscut săculeț pentru tutun este cel din piele de capră, fiind de obicei foarte frumos ornat”.
Sclavi ai plăcerii de a fuma nu sunt doar bărbații, subjugate acestui viciu devin unele din doamnele de vază ale orașului. Cum s-a dat startul? În unele case, odată cu ceașca de cafea era adusă și pipa:
„Îmi pare rău că trebuie să menționez că fumatul nu se limitează doar la cazinou, între bărbați, ci și-a făcut apariția și în societatea doamnelor. În unele case, odată cu cafeaua de după prânz, este adusă în living și pipa și chiar am auzit de un bal care s-a terminat cu pipă. Nu cunoscusem o doamnă căreia să nu-i displacă acest obicei, însă femeile de aici s-au agățat de scuză că bărbații nu le-ar fi păstrat lângă ei în discuții dacă nu ar fi cedat acestei ispite”.
E adevărat. Nu toate femeile din familiile înstărite ale Clujului s-au apucat de acest obicei prost și nesănătos:
„Totuși trebuie să recunosc că există saloane în Cluj în care această monstruozitate este cu desăvârșire interzisă și unde domnii își pot face plecăciunile fără ca acest lucru să ducă la scoaterea pipelor”.
Extrase din cartea „Ungaria și Transilvania. Observații asupra condiției lor sociale, politice și economice”, de John Paget, scoasă de editura Casa Cărții de Știință, 2015.
Fotografii: Vechiul Cluj, Istoria Fotografiei Clujene, fotolibra.com.
Redactor: Tia Sîrca
