Câteva lucruri de știut despre concertul Depeche Mode și care sunt preferințele artiștilor

de | | 3 Minute

Câteva lucruri de știut despre concertul Depeche Mode și care sunt preferințele artiștilor

Zilele electrice au luat sfârșit. Luni, pe la orele dimineții, totul părea iradiat de emoția festivalului lăsat în urmă însă reverimentul s-a produs rapid pentru că urmează un eveniment așteptat de toate generațiile.

Duminică, 23 iulie, suntem așteptați pe stadionul Cluj Arena la concertul celor care au revoluționat muzica anilor 1980 – Depeche Mode. Futuriste, romantice, senzuale piesele acestei trupe au reprezentat adevărate imnuri pentru o întreagă generație, iar stilul băieților a fost literă de lege pentru toți tinerii emancipați ai perioadei New Wave.

Organizatorii evenimentului ne mărturisesc emoția lor în legătură cu acest eveniment unic pentru orașului nostru: concertul din Cluj-Napoca nu doar că va fi ultimul show din ,,segmentul european al turneului Global Spirit”, ci va marca și prima vizită a trupei în urbea din inima Transilvaniei.

În ziua concertului peste 600 de oameni din echipa locală și echipa turneului vor lucra împreună pentru a oferi publicului o experiență cu adevărat unică, desăvârșită, hipnotică. La acest număr se adaugă voluntarii care își vor aduce contribuția valoroasă la acest eveniment.

Câteva lucruri de știut despre concertul Depeche Mode și preferințele artiștilor

Câteva detalii interesante 

Proiecțiile de pe ecranele uriașe sunt pregătite de celebrul fotograf Anton Corbijin, recunoscut pentru spectaculoasele efecte vizuale din turneele Depeche Mode. Fotograf de profesie și olandez de origine, Corbijin este un apropiat al trupei, ocupând de mai bine de 30 de ani funcția de director creativ responsabil pentru efectele vizuale ale trupelor Depeche Mode și U2.

Pentru zona de backstage, organizatorii au pregătit două camere pentru cei trei membri ai formației: Martin Gore și Andy Fletcher vor fi colegi de cameră iar pentru Dave Gahan este pregătită o cabină specială unde se va putea retrage înainte și după concert. Solistul a dorit ca interiorul cabinei să fie decorat în stil minimalist, cu mult negru și culori neutre, iar ceștile de cafea, prosoapele, draperiile și ciocolata să fie…negre. Dave a mai dorit ca interiorul cabinei să fie înveselit de un buchet de flori.

Câteva lucruri de știut despre concertul Depeche Mode și preferințele artiștilor

Cu toate acestea, personalitatea interiorelor cabinelor va fi creată de micile detalii pe care artiștii le-au dorit: canapele modulare, care se pot transforma în scaune sau sezlonguri – toate din colecția unui cunoscut brand românesc de mobilier.

O altă dorință a lui Dave Gahan a fost ca în echipa personală de securitate să se regăsească și o prezență feminină iar antrenamentele le va desfășura împreună cu un instructor de fitness profesionist, tot femeie.

Accesul la concert 

La concertul de duminică accesul se va face începând cu ora 17:00 – pentru posesorii de pachete Early Entry iar la 17:30 accesul va fi permis tuturor spectatorilor.

În deschiderea show-ului, de la ora 19:30, va cânta Maya Jane Coles iar de la 20:45 va începe concertul Depeche Mode. Accesul la concert se va face doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă.

Restricții de circulație 

În legătură cu pregătirile pentru concertul de duminică, de pe Cluj Arena, vor fi aplicate și câteva resticții de circulație. Astfel, în perioada 17-25 iulie, între orele  23:30 – 04:30, pe Splaiul Independenței, de la intersecția cu Strada Uzinei Electrice până la intersecția cu Strada George Coșbuc, circulația va fi oprită.
Pe 23 iulie, între orele 10:00 – 24:00, pe Aleea Stadion, circulația va fi oprită.
Pe 23 iulie, între orele 17:00 – 24:00, pe strada George Coșbuc, de la intersecție cu Strada Cardinal Iulia Hossu, până la intersecția cu Splaiul Independenței, circulația va fi oprită.

Imagini: depechemode.com