Căsuța Burgerului, locul din Cluj în care burgerii sunt la ei acasă

de | | 2 Minute

La Burger House nu poți avea decât o experiență culinară adevărată, suculentă și fragedă, precum carnea de vită. În Căsuța Burgerului nu ai de-a face cu un burger obișnuit între două chifle, ci simți gustul cărnii de vită, salata crocantă, feliile de brânză, dar și sosul unic, într-o combinație echilibrată.

Am călătorit în întreaga lume iar peste tot unde am ajuns, printre rețetele tradiționale pe care le-am încercat, se strecura mereu câte un burger. Tot ce ne-a inspirat în rețetele întâlnite prin lume am pus în burgerii noștri unicați. Așa s-a născut, în luna august 2015, Căsuța Burgerului de pe strada Matei Corvin, unde pregătim o gamă de burgeri diferiți ca și concepție față de ceea ce există pe piața clujeană momentan.

Inclusiv designul interior al Căsuței este inspirat dintr-un local întâlnit în Australia, unde simplitatea și apropierea de natură ne-a atras atenția. Am creat și noi o ambianță intimă, astfel că în Căsuța Burgerului oricine intră se simte confortabil și mai aproape de mediul înconjurător, de natură, locul din care provin toate lucrurile esențiale necesare existenței noastre.

Dar de ce în Căsuța Burgerului produsele sunt unice, poate vă întrebați?

burger house cluj

Burgerii noștri sunt preparați doar din produse proaspete. Tot ceea ce îți servim în farfurie este proaspăt, începând de la carnea de vită, până la sos și legume. Nu avem congelatoare în care să păstrăm ingredientele pe timp îndelungat și nici aditivi sau conservanți pe care să îi adăugăm în burgerul tău. Burgerul nostru este făcut din carne de vită tocată, iar tot ceea ce adăugăm sunt doar câteva condimente pentru un gust deosebit.

Vrem să trecem într-o nouă etapă, să ne dezvoltăm, de aceea lucrăm la o strategie care va însemna introducerea unor produse noi, pe lângă cele existente. Noi, cei din Căsuța Burgerului, suntem zilnic atenți la feedback-ul clienților, iar mulți dintre aceștia și-au exprimat deja dorințele. Vom veni în curând în sprijinul lor cu un meniu diversificat. Vă dezvăluim un mic secret, pregătim un burger special pentru cei care preferă acest gen de mâncare. Deci, fiți pe fază, și urmăriți postările noastre pe pagina Căsuței Burgerului

 

Ne gândim și la clienții care din cauza timpului, serviciului sau din alte diverse motive nu pot veni la Căsuța Burgerului, dar doresc să servească un asemenea produs. Pentru ei vrem să implementăm serviciul Delivery, iar aceasta va însemna pentru Burger House o nouă linie de producție, într-o altă locație. Sperăm ca într-o lună să spunem „Start!”, iar apetisanta carne de vită marca Burger House să ajungă și în casa dumneavoastră, la comanda dumneavoastră.

Fiți la zi cu noua strategie! În Căsuța Burgerului este forfotă mare. Se muncește cu drag pentru ceea ce vă punem în farfurie!