Campanie de educaţie rutieră: Busone – Autobuzul copiilor

de | | 2 Minute

Campanie de educaţie rutieră: Busone – Autobuzul copiilor

A început şcoala! InfoTrafic demarează o campanie de educare a copiilor cu privire la circulaţia cu mijloacele de transport în comun, în parteneriat cu Poliţia Rutieră Cluj, cu sprijinul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

Campania se desfăşoară în perioada 15 septembrie – 3 octombrie şi va culmina cu o acţiune educativă pe această temă, la care vor participa copii din instituţiile de învăţământ clujene.

În cadrul acţiunii, care va fi organizată la începutul lunii octombrie, elevii clujeni vor circula prin oraş cu un autobuz pus la dispoziţie de Compania de Transport Public, cu asistenţa unei echipe de la Poliţia Rutieră Cluj-Napoca. Copiii vor învăţa, astfel, care sunt regulile care trebuie respectate atunci când călătoresc în mijloacele de transport în comun, scopul acestei acţiuni fiind evitarea accidentelor şi însuşirea unui comportament civilizat în public.

În intervalul 15 septembrie – 3 octombrie, InfoTrafic va difuza în staţiile de transport public din Cluj-Napoca patru spoturi educative, în cadrul rubricii “Busone – Autobuzul copiilor”. Materialele audio conţin sfaturi şi reguli privind circulaţia cu mijloacele de transport în comun, structurate în patru etape:

1 Aşteptarea mijloacelor de transport în comun
2 Urcarea în mijloacele de transport în comun
3 Călătoria cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul
4 Coborârea din mijloacele de transport în comun

Campania „Busone – Autobuzul copiilor” continuă seria de acţiuni prin care InfoTrafic se implică în viaţa comunităţii şi este a doua campanie de educare, dedicată micilor cetăţeni ai oraşului.
La începutul lunii iunie, de Ziua Copilului, elevii de clasa întâi de la Liceul „Ady Şincai” au avut ocazia să înveţe direct de la poliţişti, pe stradă, despre regulile de comportament ale pietonilor în trafic, în cadrul campaniei „Aventurile lui Zebrilă”, organizată de InfoTrafic, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Poliţia Română. Şi atunci, acţiunea din stradă a fost precedată de difuzarea unor materiale audio educative, în toate staţiile de transport în comun unde se aude InfoTrafic.