Campanie de educaţie rutieră: Busone – Autobuzul copiilor

de | | 2 Minute

Campanie de educaţie rutieră: Busone – Autobuzul copiilor

Elevii din ciclul primar de la patru instituţii de învăţământ clujene au participat astăzi la o „excursie” educativă cu Busone – Autobuzul copiilor, în cadrul campaniei de informare cu privire la circulaţia cu mijloacele de transport în comun, organizată de InfoTrafic în parteneriat cu Poliţia Rutieră Cluj, cu sprijinul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

Echipa Poliţiei Rutiere Cluj-Napoca, formată din inspector principal Sorin Precup, subcomisar Angela Neag şi agent principal Ioana Sucală, i-a însoţit pe cei mici în plimbarea cu autobuzul Busone, prin centrul municipiului Cluj-Napoca, şi au discutat cu aceştia despre regulile de comportament în timpul deplasării cu mijloacele de transport în comun. Scopul acestei campanii iniţiate de InfoTrafic este evitarea accidentelor şi însuşirea unui comportament civilizat în public.

Copiii s-au bucurat de plimbarea cu autobuzul, pus la dispoziţie de Compania de Transport Public Cluj-Napoca, şi au demonstrat că şi-au însuşit foarte bine informaţiile şi sfaturile primite de la poliţişti. La acţiune au participat elevi ai şcolilor „George Coşbuc”, „Ioan Bob”, „Nicolae Bălcescu” şi „Ady Şincai”.

Acţiunea de vineri, 3 octombrie, a fost precedată de o campanie de informare desfăşurată în şcoli de reprezentanţii Poliţiei Rutiere Cluj, care au vorbit şi în clase despre cum trebuie să ne comportăm în autobuz, troleibuz sau tramvai, şi au pus la dispoziţia unităţilor de învăţământ afişe şi materiale educative.

De asemenea, în perioada 15 septembrie – 3 octombrie InfoTrafic a difuzat în staţiile de transport public din Cluj-Napoca patru spoturi educative, în cadrul rubricii “Busone – Autobuzul copiilor”. Materialele audio conţin sfaturi şi reguli privind circulaţia cu mijloacele de transport în comun, structurate în patru etape:
1 .Aşteptarea mijloacelor de transport în comun
2 .Urcarea în mijloacele de transport în comun
3 .Călătoria cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul
4 .Coborârea din mijloacele de transport în comun

Campania „Busone – Autobuzul copiilor” continuă seria de acţiuni prin care InfoTrafic se implică în viaţa comunităţii şi este a doua campanie de educare, dedicată micilor cetăţeni ai oraşului.
La începutul lunii iunie, de Ziua Copilului, elevii de clasa întâi de la Liceul „Ady Şincai” au avut ocazia să înveţe direct de la poliţişti, pe stradă, despre regulile de comportament ale pietonilor în trafic, în cadrul campaniei „Aventurile lui Zebrilă”, organizată de InfoTrafic, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Poliţia Română. Şi atunci, acţiunea din stradă a fost precedată de difuzarea unor materiale audio educative, în toate staţiile de transport în comun unde se aude InfoTrafic.