Cadoul perfect de Valentine’s Day la Iulius Mall Cluj
Încă nu știi care e cadoul perfect de Valentine’s Day? Afli la Iulius Mall Cluj! Dacă ești îndrăgostit până peste cap și cauți inspirație pentru alegerea celui mai potrivit cadou de Ziua Îndrăgostiților, te așteptăm la Iulius Mall. Pe lângă oferta variată propusă de brandurile tale îndrăgite, în week-end se va desfășura și un târg tematic de Valentine`s Day, de unde poți alege daruri care transmit mesaje de iubire.
De vineri până miercuri inclusiv, între 9 și 14 februarie 2018, parterul Iulius Mall Cluj va fi invadat de simboluri ale iubirii. Și asta pentru că, în această perioadă, se va desfășura Târgul de Valentine`s Day. Oferta va fi una diversificată, evenimentul reunind peste 40 de expozanți, cu propuneri dintre cele mai variate.
Dacă îți plac declarațiile de dragoste, le poți oferi jumătății tale mai mult decât prin cuvinte. De la standurile Târgului de Valentine`s Day poți alege pernuțe în formă de inimioară, tricouri, căni și alte decorațiuni inscripționate cu mesaje de iubire, felicitări și multe altele. Pentru doamnele și domnișoarele care se cuceresc cu bijuterii, expozanții propun numeroase modele de cercei, coliere, pandantive, inele și alte podoabe lucrate manual, prin tehnici inedite.
Din oferta târgului nu lipsesc papioanele, pălăriile, articolele vestimentare, accesoriile pentru păr, tablourile, cosmeticele naturale etc. Printre participanți se numără și producători de articole de marochinărie, de unde vizitatorii pot alege genți, curele, portofele și alte accesorii. În plus, cei care vor să completeze darul pentru persoana iubită cu o declarație dulce, pot opta pentru inimioare din turtă dulce.
Sugestii inspirate de cadouri sunt și în magazinele brandurilor prezente în Iulius Mall Cluj, unde sunt disponibile atât noile colecții, cât și articole de sezon la promoții.