Ca voluntar în ţara filmelor
Nu ştiu ce înseamnă pentru unii sau cum este trăit în general, însă pentru mine TIFF-ul reprezintă un haos colorat divizat pe parcursul a 10 zile. Am intrat într-o altă lume pe 31 mai şi am părăsit-o cu regret în zorii zilei de 10 iunie, întorcându-mă la viaţa reală. Căci după 10 iunie, Piaţa Unirii pare mai goală şi Cinema Arta se închide. Tineri în tricouri roşii nu mai aleargă de la o locaţie la alta, dând viaţă centrului oraşului. TIFF-ul se poate trăi ca voluntar, ca spectator, ca ignorant, ca participant etc. Eu, şi anul acesta, am făcut parte din prima categorie. Văzut din interior, TIFF-ul se simte altfel.
Câteodată… numai tăcere. 3..2..1, începe filmul. Şi pentru noi, subtitrarea. Departamentul de subtitrări. Uneori chiar pierzi acţiunea, firul evenimentelor, actorii, culorile, atmosfera, râsetele sau lacrimile. Filmul ne înseamnă doar replici. Un fel de meta-vizionare.
Ochii în cele patru colţuri. Pe rând. Un fel de aşteptare domolită, mascată prin zâmbete împărţite, în stânga şi în dreapta. Ochii spre intrare. Încă nimic. Un alt zâmbet, o altă privire, aceiaşi aşteptare. Tura de zi mi-a fost în Polus. Cea de noapte, în Janis. Mâine o voi lua de la capăt. Cu replicile şi aşteptările.
Am observat că este mai greu de subtitrat un film care se derulează cu casa închisă. Fiecare greşală se înmulţeşte cu numărul spectatorilor din sală, amplificându-se. Şi vrei audienţă, vrei vânzare. Dar nu vrei ca o greşală de a ta să echivaleze cu numărul biletelor vândute. Un fel de răspunsuri doar în alb şi negru. Nu, nu am auzit de gri.
Aşteptările împlinite mi le compar cu o tură în care nu am făcut greşeli, iar replicile bine montate deşteaptă aşteptări. Precum un premiu. Cadou! Şi când sunt împlinite, simt că vine Moşul în plină vară, la TIFF.
Am aflat că filmele bune prinse în tură şi cupoanele de bere gratis în plus sunt cele mai plăcute surprize ale unui voluntar. Mă refer în special la departamentul meu. Aşteptam programarea pe ture pentru a doua zi precum aştept despachetarea cadourilor. Apoi răsfoit AperiTIFF, ales filme, căutat referinţe, critici, cules, ales, împărţit.. doar ne spuneau să fim informaţi, nu?
Observaţie: un voluntar are mereu prea puţine cupoane..
Acesta mi-a fost TIFF-ul. Voluntar cu tricou roşu şi badge la gât, măturând în sus şi în jos oraşul în căutare de filme, evenimente, proiecţii speciale, concerte. Toată ziua pe fugă, ca un musafir în propria cameră.
Am un singur regret. Se termină şi totul va fi pus pe pauză, îngheţat cu grijă, conservat până la anul. Poate ne vom dezobişnui, poate ne vom pierde. Poate vom pune prea puţină sare şi conserva se va strica, prieteniile se vor distruge, iar amintirile se vor uita. Iar aşteptările.. peste puţin timp nu le voi mai avea nici pe ele. Însă nu le voi arunca, îmi voi aştepta cu răbdare aşteptările pentru la anul.
Acesta mi-a fost TIFF-ul.
Un articol de Alexandra Ghejan
Sursa foto: Pagina Facebook TIFF
