Buchetul de flori
Unul dintre lucrurile pe care îl iubesc la Cluj este că poţi să ai parte de voie bună şi fără un plan în prealabil. Nu mă refer la anumite evenimente la care ai putea lua parte, ieşiri la cafea, mers la film sau teatru, ci la oameni în sine. Poate că şi prin alte locuri este la fel, însă aici trăiesc şi cunosc situaţia. Clujul pulsează animat de frumuseţea fiecărui locuitor.
La ce mă voi referi în continuare mi s-a întâmplat anul trecut, în centru, pe strada Memorandumului. Toţi clujenii o cunosc. Aici se umple mereu troleul 25, iar zona din dreptul staţiei este aglomerată precum un bazar. Era într-o zi senină de început de iunie, când treceam copleşită de gândurile ce mi se învârteau ameţitor prin cap. Nu observam feţele din jur, culorile vii de pe fustele fetelor, zâmbetele şi toată forfota din jur îmi rămâneau străine, ciocnindu-se de fruntea-mi încreţită.
Apoi am avut parte de o surpriză. În dreptul trecerii de pietoni m-a oprit un necunoscut şi mi-a întins un buchet de flori. Erau flori de câmp, îmbinate într-o cromatică multicoloră, pulsând de viaţă. Iniţial, m-am speriat şi i-am spus că nu vreau să cumpăr nimic. Însă el mi-a întins mai insistent buchetul. Cu ce ocazie? întreb. „Nu e nevoie de o ocazie pentru a dărui flori unei fete”. Am luat buchetul. El s-a urcat pe bicicletă şi a plecat. Am rămas blocată. Nu mai ştiu dacă am apucat să mulţumesc, iar dacă am zis ceva, nu cred că acel ceva a reprezentat îndeajuns de bine ceea ce simţeau de fapt. Bucuria este greu de exprimat prin cuvinte şi oricât încerci, nu ajungi niciodată la intensitatea sentimentului. Bucuria se trăieşte, nu se povesteşte. Şi eu am trăit-o în acea zi.
Mi-a adus zâmbetul pe faţă. Un gest atât de simplu, însă încărcat de intenţii bune. Dacă va ajunge să citească aceste rânduri, vreau să profit de ocazie pentru a-i mulţumi. Nu-i ştiu numele şi abia îmi mai aduc aminte faţa sa. Însă mi-a înfrumuseţat ziua. Putea fi oricine pe stradă atunci, în locul meu. Iar eu aş fi ajuns acasă cu aceiaşi frunte încreţită şi minte îngândurată.
Mereu m-am întrebat dacă oamenii creează magia unui oraş sau dacă oraşul face oamenii. Nu am găsit încă răspunsul, însă mi se pare că cele două se influenţează reciproc. Ceea ce ştiu sigur este că oraşul acesta este împânzit de oameni care îi sporesc farmecul. Şi mă bucur când văd că părerea îmi este împărtăşită şi de cei care vin din alte părţi. Clujul vibrează de viaţă, de energia studenţilor, de frenezia ce-i cuprinde pe unii într-o zi cu soarele pe cer. Recomand ca porţie de voie bună o plimbare pe străzile sale. Poate întâlniţi un om cu un buchet de flori disponibil.
Un articol de Ghejan Alexandra
