Boiler Club S-A ÎNCHIS. Care sunt planurile de viitor

de | | 2 Minute

Boiler Club S-A ÎNCHIS. Care sunt planurile de viitor.

Unul dintre cele mai cele mai cunoscute cluburi de muzică electro din Cluj-Napoca, The Boiler Club, a fost închis. Mesajul a fost postat, joi seara, pe Facebook, de către managerul clubului, Teodor Negrea.

„Boiler Club is dead”, a fost mesajul pe care l-a postat Negrea însoțit de câteva fotografii.

„Decizia închiderii permanente vine după o perioadă de cinci luni în care clubul a avut suspendată activitatea, proprietarii motivând la data închiderii că localul va fi auditat de experți în legătură cu nivelul de risc la incendii și nu numai. Astfel, primul motiv posibil al desființării clubului de pe Henri Barbusse ar fi fost acela că localul nu ar fi putut respecta normele de siguranță pentru participanții la petrecerile din subsolul Fabricii de Pensule, iar reprezentanții ISU Cluj ar fi decis închiderea acestuia. Printre neregulile găsite ar fi fost faptul că cele două spații (subsol și parter) ale clubului erau legate printr-o singură ieșire destul de strâmtă și abruptă (o scară de metal), dar și aceea că accesul principal al publicului în club se putea face printr-un singur loc, și anume pe niște uși duble de metal, de maximum doi metri lățime, din care, de cele mai multe ori, se folosea doar una. În plus, spațiul de la subsol era capitonat în tavan cu burete antifonic, asemănător celui din Colectiv”, scrie jurnalistul Mihai Hendea, pe contul lui de Facebook.

Contactat de către redactorul Cluj.com, Andi Vanca, PR Manager la Boiler Event, ne-a mărturisit că deocamdată clubul a fost închis, dar că pe viitor clubul va fi reorganizat și redeschis.

Până în acest moment, managerul clubului Boiler, Teodor Negrea, nu a putut fi contactat pentru o poziție oficială.

Boiler Club a fost inaugurat în 2010, la subsolul Fabricii de Pensule din Cluj (acum dezafectată), de pe strada Henri Barbusse 59-61 ca un „spaţiu neconvenţional într-un loc neconvenţional, un rezervor de muzică şi artişti creativi”. Mai precis, clubul a luat locul fostei camere cu injectoare de apă a fabricii, În cei peste cinci ani de activitate s-a impus ca un punct principal pe harta muzicii electronice din Cluj și din Transilvania.

Potrivit descrierii de pe site, clubul avea o suprafață totală de 200 m², împărțită în două: subsol: 130 m² (bar + dance floor + stage) și etaj: 70 m² (bar + lounge). Proprietarii Boiler Club dețin și Boiler Events, fiind organizatorii Electric Castle Festival, Electric City și, recent, festivalul Delahoya.

Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com

Foto: Boiler Club