Blue Monday 2021: ședințe gratuite de terapie pentru cei care se simt singuri, triști sau deprimați

de | | 2 Minute

Blue Monday 2021

Asociația Daisler lansează ediția cu numărul 4 a campaniei Blue Monday, care poartă numele celei mai depresive zile de peste an, respectiv fiecare a treia zi de luni din ianuarie (18 ianuarie 2021).

Sub coordonarea psihologilor clujeni Denisa Niță și Cristina Lațcu, campania conectează sute de persoane din toată țara cu peste 30 de psihologi și psihoterapeuți români, dispuși să-i asculte și asiste în cadrul consultațiilor de specialitate oferite gratuit în perioada 18 – 31 ianuarie 2021.

Din 2005, în fiecare an, cea de-a treia zi de luni a lui ianuarie e supranumită Blue Monday. Conceptul vine de peste ocean și potrivit unei ecuații pseudoștiințifice are de-a face cu o stare generală proastă cauzată de trecerea sărbătorilor de iarnă, întoarcerea la muncă, o situație financiară mai precară decât în luna anterioară și per total o stare generală deprimantă.

Sub semnul unui 2020 marcat de pandemia Covid-19 și în contextul rezultatelor studiului realizat de Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania, potrivit căruia 42% dintre români sunt mai furioși, mai triști și mai fricoși la final de 2020 și început de 2021, Blue Monday devine o campanie cu adevărat importantă.

„Blue Monday este un proiect foarte drag mie. Am pornit de la niște vederi, acum 3 ani, la prima ediție, și am ajuns la 80 de persoane care au beneficiat de terapie gratuită și 20 de psihologi parteneri anul trecut. În fiecare an crește numărul psihologilor care ne susțin, ceea ce înseamnă că nu doar noi credem în inițiativa noastră.” – psiholog Denisa Niță, coordonatoare a campaniei Blue Monday.

„Campania Blue Monday a creat un awareness și pentru noi în ceea ce privește numărul mare de oameni care au nevoie să discute cu un specialist; au renunțat să se mai ascundă în spatele măștii de “sunt bine, totul e sub control”, lucru pe care eu, ca specialist, nu pot decât să-l apreciez și încurajez” – psiholog Cristina Lațcu, coordonatoare a campaniei Blue Monday.

Înscriere

Pornită în 2018, inițiativa permite celor care se simt singuri, triști sau deprimați în această perioadă să discute cu psihologi în cadrul unor ședințe oferite cu titlu gratuit în perioada 18 – 31 ianuarie 2021. Pentru a se înscrie, doritorii trebuie să completeze un formular disponibil la adresa web https://cutt.ly/ojv0Ooh, urmând ca apoi să intre în contact cu specialiștii înscriși deja.

Din cauza pandemiei toate ședințele se vor desfășura în format digital. Toate informațiile vor fi oferite pe email după înscriere. 34 de psihologi din Cluj-Napoca, București, Timișoara sau Craiova sunt gata să vă asculte.


Proiectul este inițiat de Asociația Daisler și susținut de Daisler Print House.

Asociația Daisler este un ONG fondat la Cluj-Napoca în 2016. Pe lista proiectelor asociației se numără și festivalul de light-art Lights On, Strada Potaissa – piața de flori altfel sau inițiativa de transformare a orașului intitulată Centrul Verde.

Daisler Print House este o afacere de familie în domeniul tipăriturilor pornită în Cluj-Napoca în 2003. Tocmai pentru că suntem o afacere de familie, acest tip de campanii au foarte mult sens.