Beneficiile gutierelor dentare față de aparatele tradiționale

de | | 2 Minute

Beneficiile gutierelor dentare față de aparatele tradiționale

Dinți strâmbi? Nicio problemă! Dinți înghesuiți sau cu spațieri inestetice? Se poate rezolva dacă vrei. Probleme mai complexe de atât? Posibil să găsești soluții. În ultimii ani, tehnologia din domeniul ortodonției a evoluat semnificativ. Gândește-te doar că, în unele cazuri, se poate evita aparatul dentar clasic. Sună bine, așa-i?

Dacă nu știai, afli acum că există gutiere dentare pentru îndreptat dinții. Acestea sunt cunoscute drept alignere invizibile și au rolul de a înlocui clasicul aparat dentar, acolo unde problemele nu sunt extrem de grave.

Ce sunt gutierele dentare și cum au devenit cunoscute?

Gutierele dentare sunt dispozitive medicale transparente, realizate dintr-un plastic special, pentru a corecta poziția dinților cât mai discret cu putință. Practic arată ca niște gutiere de noapte, iar modul de funcționare este destul de ușor de înțeles – aplică o presiune ușoară asupra dinților, mutându-le poziția. Tratamentul constă în purtarea unor gutiere transparente care se schimbă periodic, de regulă la fiecare 2 săptămâni.

Deși primele gutiere invizibile au apărut pe la sfârșitul anilor ’90, acestea au devenit mult mai cunoscute recent. Astăzi, găsești o astfel de opțiune de tratament în orice cabinet modern și în orice clinică renumită. Pe LLLDental.ro există mai multe informații care te vor ajuta.

Ce sunt aparatele dentare tradiționale?

Aparatele dentare tradiționale sunt dispozitive ortodontice fixe, compuse din bracketuri unite printr-un suport metalic. Cum funcționează? Prin aplicarea presiunii asupra dinților în mod constant. Durata tratamentului diferă în funcție de complexitatea cazului, dar la modul general, aparatul dentar poate fi recomandat între 1 și 3 ani.

Beneficiile gutierelor dentare față de aparatele tradiționale

Înainte de a discuta despre beneficii, trebuie să lămurim un aspect important: dacă medicul tău consideră că trebuie să amâni tratamentul cu gutiere, purtând aparat dentar clasic o perioadă, ar trebui să mergi pe mâna lui. Iată beneficiile:

  1. Estetică superioară: Gutierele dentare sunt invizibile. Comparativ cu aparatele dentare, considerate uneori inestetice, acestea nici nu se observă în gură;
  2. Confort sporit: În primele zile, aparatele dentare clasice creează un mic disconfort, ceea ce este normal. Pe de altă parte, gutierele sunt realizate dintr-un material neted, deci nu irită gingiile, iar disconfortul nu ar trebui să se instaleze;
  3. Igienă orală îmbunătățită: Comparativ cu aparatul dentar clasic, gutierele permit igienizarea corectă a dinților acasă deoarece se îndepărtează ușor. Aparatul dentar clasic se îndepărtează doar în cabinet, de către medicul ortodont;
  4. Mai puține restricții alimentare: Dacă și tu cunoști pe cineva care poartă aparat dentar, știi că acea persoană evită alimentele dure, tari, crocante și lipicioase. Nu trebuie să renunți la ele dacă porți gutiere. De ce? Pentru că acestea se îndepărtează în timpul meselor.

Ce să alegi dintre gutiere dentare și aparat dentar clasic?

Deși gutierele dentare sunt tentate datorită esteticii superioare, trebuie să știi că alegerea între cele două depinde de mai mulți factori, printre care: complexitatea cazului, bugetul de care dispui și preferințele personale. Alege-le dacă îți dorești estetică îmbunătățită, confort și flexibilitate, dar nu omite recomandarea medicului!

Așadar, gutierele dentare au schimbat mult percepția pacienților cu privire la tratamentele ortodontice. Sunt invizibile, deci ușor de purtat și îndepărtat. Se realizează în mod personalizat și îți permit să menții igiena orală, fără restricții de ordin alimentar. Cineva tocmai a luat o decizie. Contactează echipa medicală!