BATHORY ERZSEBET – ADEVĂR, LEGENDE ŞI MITURI
SÎMBĂTĂ, 25 IANUARIE, ORA 19
DUMINICĂ, 26 IANUARIE, ORA 11
Se reia musicalul – operă Bathory Erzsebet, reluare inspirată a unui text şi a unei muzici care se urmăresc cu atenţie, un interes firesc, istoric şi artistic deopotrivă, dacă ne gîndim la epocă, secolul al XV – lea, respectiv la personajul controversat care este Bathory Erzsebet (1560 – 1614).
Cît este adevăr ? Cît este legendă şi cît este mit ? Comportamentul contesei a trezit suspiciuni, autorităţile declanşînd ancheta în 1610. Statistic, cca 650 de persoane şi-au pierdut viaţa între 1585 – 1610. Autorităţile au avut de instrumentat un caz deosebit de greu şi de complex, cu peste 300 de mărturii depuse de oameni aparţinînd unor diferite pături sociale, de la nobili la preoţi, localnici, personalul castelului Sarvar, rude,…, 80 fiind condamnaţi şi executaţi pentru crime sau complicitate la crime. Victimele contesei au fost adolescente ale ţăranilor locali, victime ce au fost torturate, mutilate, îngheţate, înfometate, …
Musicalul – operă Bathory Erzsebet este reliefarea unei controversate epoci (costume, machiaje, tablouri, decoruri, scenă mobilă, arme, distribuţie numeroasă,…) şi a unui controversat personaj, o muncă în echipă , o muncă titanică atîta timp cît este vorba despre 150 de artişti pe scenă – solişti, cor, balet, figuranţi, personal tehnic – excelent coordonaţi, în continuă mişcare, un alt motiv de a (re)vedea spectacolul. Şi tot motive de a fi prezenţi în sala de spectacol sînt muzica – Szomor Gyorgy – libretul – Miklos Tibor – orchestraţia (Pejtsik Peter), regia lui Bago Bertalan, asistent regie Gombar Annamaria, coregrafia semnată de Novak Peter (părinţi originari din Gherla), asistent coregrafie Molnar Eva şi Gabriela P. Rusu, scenografia lui Vereckei Rita, asistent scenografie Venczel Attila, costumele designerei Kiss Zsuzsanna, maestru cor Kulcsar Szabolcs, concert maeştri Barabas Sandor şi Ferenczi Endre, corepetitori Incze Katalin, Nagy Ibolya şi Kolcsar Peter, dirijor Kulcsar Szabolcs.
Distribuţia este numeroasă : Barabas Zsuzsa (‘Bathory Erzsebet’), Szemenyei Janos (‘Walter’), Szilagy Janos (‘Thurzo’), Laczko V. Robert (‘Nadasdy Ferenc’), Farkas Lorand (‘Caravaggio’), Veress Orsolya (‘Darbulia’), Manyoki Laszlo (‘Părintele’) în rolurile principale; Szacsvai Zsigmond, Csudom Timea, Gergely Elek, Hary Judit, Berciu Samu, Manyoki Maria, Kerekes Maria, Rigmany Istvan, Petres Istvan, Pleşa Robert, Retyi Zsombor, Gergely Arnold, Kerekes Balint, Jordan Eva, Adam Janos, Jakab Zoltan, Sipos Laszlo, Popovici Zsofia, Kovacs Ferenc, Naphegy Bela, Varga Attila; femeile ucise : Fulop Timea, Kerekes Maria, Kolcsar Katalin, Barazsuly Erzsebet, Berecz Zsejke, Popovici Zsofia, Szakacs Agnes şi Salamon Ildiko.
Este spectacolul extrem, extrem de pretenţios. Are priză la public din multe şi argumentate motive – punere în scenă, muzică, interpretări, decoruri, costume, orchestră şi dirijor,… -, reluarea fiind, repet, binevenită.
Demostene ŞOFRON
Informaţii despre oferte de preţ pe www.hungarianopera.ro.