Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone

de | | 2 Minute

Epicentrul sportului se mută la Cluj-Napoca în aprilie:

Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone

S-a zis cu zilele când erai constrâns să stai în casă și să te hrănești cu amintirile sezonului încheiat mai devreme sau mai târziu, mai bine sau mai rău. E timpul să ieși din nou din casă și să îți umpli plămânii de aerul răcoritor și proaspăt al începutului de primăvară. Mușchii își amintesc și ei de eforturile depuse acum câteva luni și tânjesc din nou după acestea. Scuturi „rugina” de pe ei și pornești la drum. E plăcut să revii în mișcare. Pentru asta, o să ai un prilej ideal cu ocazia unui weekend plin de acțiune. Programate pentru zilele de 25 și 26 aprilie la Cluj-Napoca, Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone sunt două întreceri, una de alergare și cealaltă de mountain bike, dedicate atât sportivilor de performanță, cât și începătorilor și practicanților amatori.

„Nu știm de ce să ne bucurăm mai mult – de numărul actual de înscriși, deoarece mai e circa o lună până la cursă, și avem deja mai mulți concurenți ca anul trecut, sau de susținerea tot mai mare de care ne bucurăm. Faptul că două nume precum Banca Transilvania și Vodafone România ni s-au alăturat și au încredere în evenimentele noastre contează foarte mult și cred că vorbește foarte mult despre calitatea întrecerilor. În orice caz, toți partenerii și sponsorii sunt indispensabili și sper să ne autodepășim în acest an – lucrăm din iarnă la trasee și la toate aspectele organizatorice, deci avem de gând să îi răsplătim din plin pe cei care vor veni la Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone”, spune președintele Clujul Pedalează, Levente Kertesz.

Pădurea Făget va fi locul de desfășurare al forțelor unde sunt așteptate peste 1.000 de persoane. Dacă întrecerea de mountain bike XCM este una dintre cele mai importante competiții de acest fel din țară, crescând constant de-a lungul celor patru ediții, concursul de trail running se va afla la ediția de debut, împrumutând traseul scurt al cursei de mountain bike pentru locul de desfășurare. În orice caz, ambele vor avea multiple categorii de vârstă și trasee, astfel încât practicanții de orice nivel să poată găsi ceva pe măsura forțelor lor.

De asemenea, cele două evenimente vor beneficia de o participare internațională, deja un număr mare de sportivi din Ungaria și Republica Moldova anunțându-și prezența la start, numărul oaspeților de peste hotare fiind mărit de cei veniți din Italia, Marea Britanie și Germania. Cât despre pregătirile de concurs, câteva zeci de voluntari vor contribuii la bunul mers al celor două întreceri, iar pentru a creea atmosfera greu de uitat din zilele cu pricina, organizatorii au pregătit câteva surprize pe care e mai bine să nu le stricăm aici.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Vodafone România
Parteneri Institutionali: Primaria si Consiliul Local Cluj, Consiliul Judetean Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului, visitcluj.ro.
Parteneri: Centrul Comercial Polus Center, Sportstiming.ro, Infinity Trophy.
Sponsori: Ciuc, Nutrend , Coca Cola, Electrogrup, Arobs Transilvania, Boromir, Feleacul, Eldi, Napolact, Media Invest, Alma, Ramex, Micromapper, Restaurantul Roata Faget, Hervis, Columbia, Angeli, DPD, Maestro Bussines Center, Selgros, Firearms Training.
Colaboratori: West City Hotel, Art Soft Consult, Imprezzio Global, Fortech, Efect, Maltez, Eco Tera Clean, Club Moving, Serviciul Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Amatoradio.ro, Graphics, Universitatea Sapienta, Bendkopp, Lany’s, Respect Bigtime.