Ateliere de Halloween la Iulius Mall
Pentru cea mai „înfricoşătoare” zi din an, Iulius Mall Cluj le-a pregătit copiilor surprize pe gustul lor. De Halloween, prichindeii curajoşi vor învăţa cum să creeze dovleci „înspăimântători” sau se vor distra la o petrecere tematică, alături de îndrăgitul lor prieten Totto.
Vineri, 31 octombrie 2014, în intervalul orar 16.00 – 19.00, cei mici şi cei mari sunt invitaţi să sărbătorească Halloween-ul într-un mod inedit şi practic. Alături de părinţi, bunici şi prieteni, copiii sunt aşteptaţi în Iulius Parc, tărâmul de basm în care se va desfăşura workshop-ul de sculptat dovleci. Activitatea inedită va fi coordonată de membrii Asociaţiei „Mânuţe Pricepute”, care îi vor învăţa pe toţi participanţii, indiferent de vârstă, cum să realizeze decoraţiunile simbol ale Halloween-ului. Încruntaţi sau veseli, pictaţi cu lilieci sau pisicuţe negre, dovlecii vor putea fi luaţi acasă sau vor rămâne în Iulius Parc, pentru a-i „speria” pe vizitatori. Năzdrăvanii şi părinţii lor vor avea ocazia de a se bucura de timpul petrecut împreună, într-un mod distractiv şi educativ.
De la eveniment nu va lipsi nici clovnul Felix, prietenul copiilor care aduce întotdeuna bună dispoziţie cu farsele şi glumele sale. Acesta îi va ajuta pe ştrengari să devină personaje „înfricoşătoare”, pictându-i pe faţă. Pentru cei care îşi doresc o amintire de Halloween, carismaticul clovn este pregătit să le ofere animăluţe create din baloane colorate.
Distracţia este ingredientul cheie şi la Kidsland Club, acolo unde Totto îi aşteaptă pe copii, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la o petrecere costumată. Toţi prichindeii care vin la joacă deghizaţi în personajele lor preferate vor participa la tombola de Halloween. Marele câştigător, desemnat prin tragere la sorţi, va avea prilejul de a-şi invita toţi prietenii la o petrecere organizată de Kidsland, cu multe surprize şi jocuri amuzante. Cel mai apreciat costum de pe pagina de Facebook Kidsland Club va fi premiat cu un cadou special. Iulius Mall Cluj îi invită pe toţi copiii să petreacă un Halloween de poveste!