Artă la Medicală I din Cluj: expoziție de pictură în spațiu neconvențional

de | | 2 Minute

Artă la Medicală I din Cluj: expoziție de pictură în spațiu neconvențional

Dacă aveți drum pe str. Clinicilor – și, nu-i așa, trecem toți destul de frecvent prin zonă, puteți face o oprire la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Nu pentru probleme de sănătate, de data aceasta. În holul clinicii Medicală I are loc o expoziție de pictură inedită prin spațiul neconvențional ce o găzduiește.

Lucrările de artă sunt realizate de artiști absolvenți, masteranzi și doctoranzi ai departamentului Pictură – UAD Cluj, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Sbârciu.

Expoziția își propune să pună în valoare lucrările de reabilitare realizate începând cu toamna anului 2017 la clădirea Medicală I din cadrul spitalului, când au fost renovate saloanele și camerele de gardă, fiind reabilitate totodată și instalațiile și acoperișul.

expozitie de pictura la medicala I din Cluj (2) (Medium)

Publicul poate vizita expoziția aflată în holul clădirii Medicală I în perioada 11 ianuarie – 11 februarie 2018. Este un prilej deosebit de a vedea spitalul cu alți ochi, mai puțin triști și îngrijorați, mai mult curioși și apreciativi. De altfel, arta are darul de a înfrumuseța, iar pacienții, precum și familiile și prietenii acestora, au cu atât mai mult nevoie de un mediu plăcut și primitor.

Artiști: Gagyi Botond, Mihai Guleş, Raluca Iancău, Cristian Lăpuşan, Flavia Lugigan, Tincuţa Marin, Nicoleta Tarcea, Todor Tamas, Şonfălean Maria.

? Iulia Marc, redactor Cluj.com Ghid Local