Ars incognita. Fascinanta lume a unui iconar din secolul al XVIII-lea
Anunțată încă de săptămâna trecută, expoziția Ars incognita. Fascinanta lume a unui iconar din secolul al XVIII-lea, care va fi găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în perioada 7-31 august 2014, marchează, pe de o parte, una din cele mai importante sărbători ale Creștinătății – Adormirea Maicii Domnului, din 15 august –, iar, pe de altă parte, propune publicului vizitator întâlnirea cu o latură mai puțin acceptată astăzi a artei religioase, cea taumaturgică. Calitățile terapeutice ale icoanelor, vindecările miraculoase săvârșite de-a lungul timpului de unele dintre ele, sunt percepute de omul modern cel mult ca pagini desprinse din romanele de aventuri ale lumii medievale. Ele au fost însă părți componente ale vieții cotidiene pentru un lung șir de generații anterioare, iar a încerca o asemenea trăire, astăzi, poate fi un bun prilej de cunoaștere deopotrivă a trecutului ca și a motivațiilor care ne guvernează viața. Insolita ofertă muzeografică, prin care publicul este invitat să descopere nu doar frumusețea estetică a icoanei, ci să-i perceapă, cu toate simțurile, semnificațiile și atribuțiile, se va materializa prin prezența, la vernisajul expoziției (din 7 august, ora 17), a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Dragomirești, una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Transilvaniei, operă a Maestrului anonim pe care expoziția îl comemorează.
Pictată în jurul anului 1750 pentru o biserică din apropierea Dejului, icoana a fost dusă la Dragomirești de monahul Pimen Moldovan, reîntemeietorul mănăstirii maramureșene, în anii 1925-1927. În 1949 noul lăcaș de rugăciune a fost incendiat, singura supraviețuitoare fiind această icoană a Maicii Domnului, care de atunci este înconjurată cu o venerație specială, ca o veritabilă făcătoare de minuni. Prin acest miracol al incombustibilității, icoana s-a alăturat celorlalte Fecioare transilvănene care au devenit obiectul pelerinajelor, cele mai cunoscute astăzi fiind icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula, pentru credincioșii români, și statuia Fecioarei cu Pruncul de la Mănăstirea franciscană din Șumuleu-Ciuc, pentru credincioșii maghiari.
Prin prezența acestei icoane în expoziție, publicul este invitat la o clipă de reculegere, de întâlnire cu sinele propriu, în spiritul în care, în veacurile anterioare, lipsiți de orice mijloace profilactice și aflați la cheremul bunului plac al celor puternici, oamenii s-au abandonat credinței în Dumnezeu, cerând „cele de folos vieții și pace sufletelor”. Parte a istoriei, în oricare dintre laturile sale (politică, economică, religioasă, escatologică), această credință a oferit alinare și speranță, iar capacitatea sa de a face minuni nu a fost încă epuizată.
