Around the Très Courts Romania

de | | 2 Minute

Around the Très Courts Romania

Apel de participare pentru selectia de filme foarte scurte romanesti

DATA LIMITĂ: 30 MARTIE 2016

Din 1991, Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court promovează filmul foarte scurt în toate colţurile lumii. Ajuns în România în 2007, la iniţiativa Institutului Francez din România, Très Court ia amploare cu fiecare ediţie, ajungând să sărbătorească anul acesta 10 ani de existenţă. În 2016, festivalul va avea loc în perioada 3–12 iunie, fiind difuzat simultan în aproximativ 90 de oraşe de pe glob, dintre care în jur de 20 de oraşe în România.

Sub eticheta Around the Très Courts Romania – competiţia românească, sunt grupate filme foarte scurte realizate în România. Este o ocazie excelentă pentru cineaştii amatori sau profesionişti, studenţii la film şi arte vizuale sau pentru cei care au pur şi simplu o idee genială pe care doresc să o arate lumii întregi să îşi demonstreze talentul. Singura condiţie impusă este ca durata filmului să nu depăşească 3 minute. Toate genurile sunt acceptate: ficţiuni, documentare, animaţie, filme realizate cu telefonul mobil. Participarea este gratuită.

Cei care doresc să participe la competiţia românească sunt invitați să îşi depună personal creațiile cinematografice foarte scurte, însoţite de formularul de înscriere la Institutul Francez din România – direcţiile regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara, până în data de 30 martie 2016. Filmele pot fi de asemenea trimise prin poștă (pe un DVD) pe adresa Institutului Francez Cluj-Napoca sau direct prin e-mail la adresa [email protected], însoţite de câte un formular de înscriere.

În luna aprilie, un juriu format din specialişti ai audiovizualului, membri ai reţelei culturale francofone şi parteneri va selecţiona în jur de 20 de filme româneşti care vor alcătui selecţia Around the Très Courts Romania 2016. Aceasta va fi proiectată în perioada 3–12 iunie 2016, alături de selecţia internaţională, în aproximativ 20 de oraşe din ţară participante la festival. Larga difuzare a festivalului Très Court în România este cel mai bun motiv pentru a participa în competiţie: filmele româneşti ajung la peste 6000 de spectatori din oraşe mici şi mari din toată ţara (vezi lista oraşelor pe site).

Filmele româneşti selecţionate se vor întrece pentru Premiul juriului – decis de Juriul festivalului, Premiul Publicului – decis de voturile spectatorilor de la fiecare proiecţie a Festivalului din România şi Premiul Francofoniei – decis de un juriu special.
Premiul Juriului și Premiul Publicului constau în câte un trofeu și câte un smartphone 4G oferit de Orange.
Organizaţia Internaţională a Francofoniei acordă două tablete și un premiu special în valoare de 250 € celui mai bun film românesc care utilizează limba franceză şi/sau care abordează una dintre temele:
drepturile omului, pace şi democraţie
diversitate lingvistică şi culturală
dezvoltare solidară şi durabilă
educaţie şi formare

Regulamentul şi fişa de înscriere în festival, precum şi alte detalii sunt disponibile pe site-ul Très Court, secţiunea Înscriere.

Puteţi urmări filmele selecţiei internaţionale de anii trecuţi pe canalul de YOUTUBE

Eveniment susţinut de ORANGE ROMANIA