Aplicația Ildiko – prima aplicație cu noțiuni introductive de „Ardeleneză” lansată în România

de | | 2 Minute

Aplicația Ildiko

Transilvania este cunoscută pentru expresiile și particularitățile ei de limbaj specifice dialectului local, savuros pentru oricine vizitează zona. Mai mult, de curând cei de la AROBS, compania de software development cunoscută drept și multinaționala de la Cluj, au lansat în premieră națională prima aplicație cu caracter umoristic menită să facă mai ușor de înțeles dialectul transilvănean, cunoscut și sub numele de Ardeleneză. Aplicația Ildiko poate fi descărcată pe Android sau iOS de oricine, este intuitivă, user-friendly și cuprinde 70 de variațiuni ale expresiei “No”. AROBS Group este cunoscută ca una din companiile de top în IT din România cu expertiză în domenii precum Automotive, IoT, Fintech sau Enterprise Solutions, care se implică în comunitate prin diferite activități – concursuri de sport, evenimente tech sau chiar noua aplicație care contribuie la popularizarea culturii locale.

Nașterea conceptului

Ideea aplicației sau software-ului de tradus ardeleneză a fost, înainte de toate, un concept amuzant al grupului umoristic deja celebru Epic Show, lansat într-un video realizat în colaborare cu compania de IT. Video-ul este menit să promoveze incluziunea și diversitatea culturală în mediul de lucru. Întregul video, pe care-l puteți urmări aici, s-a bucurat de mult succes în comunitate și de reacții pozitive, încât cei de la AROBS au decis că ideea merită să prindă viață. Astfel, Ildiko App a devenit cea mai prietenoasă și distractivă aplicație de pe piață cu noțiuni introductive de Ardeleneză. Creatorii ei o recomandă în orice context ce presupune evenimente petrecute în Ardeal, unde poate fi cel mai la îndemână și amuzant instrument de a înțelege limbajul local.

De unde vine “No”?

Din punct de vedere istoric, originile expresiei populare din Ardeal No se află în influențele aduse de limba maghiară vorbită în regiune. Este și motivul pentru care dezvoltatorii conceptului au ales numele specific maghiar – Ildiko. În timp, expresia a devenit integrată în limbajul comun al oamenilor și a căpătat diferite conotații – de la aprobare la dezaprobare, la surprindere sau resemnare. Este folosită în diferite contexte și recunoscută de oameni din alte regiuni ale țării ca fiind specifică ardelenilor. Totodată, folosirea ei sub diverse înțelesuri poate duce la confuzie din partea interlocutorului, percepția greșită a mesajelor și de cele mai multe ori la situații amuzante. Ca urmare, crearea aplicației a venit ca un răspuns la nevoia de a înțelege mai bine dialectul local într-o notă de divertisment și apelând la spiritul ludic al publicului.

Cum funcționează aplicația

Aplicația poate fi descărcată facil de pe Apple Store sau Google Play și instalată în câteva secunde. Utilizarea este intuitivă și se bazează pe înregistrarea vocală a unei întrebări, la care vei primi ca răspuns un “No” tipic ardelenesc. Însă nu va fi niciodată același. Aplicația dispune de 70 de variații ale expresiei și sunt alese aleatoriu de către aplicație.

În acest moment aplicația este prima din România de acest fel și are scop pur recreativ pentru utilizatori. Totodată, accesul ușor și utilizarea ei pe întreg teritoriul țării, popularizează cultura locală transilvăneană, creând legături comune în limbaj între oameni din diferite regiuni.

Mai multe detalii despre povestea lui Ildiko găsiți pe pagina specială dedicată aplicației de pe site-ul companiei.


Articol publicitar
Noutăți de la AROBS Transilvania Software » aici.