Apariția și evoluția în timp a macaralelor

de | | 2 Minute

O scurtă istorie a macaralelor

De-a lungul timpului, societatea a inovat diverse modalități de manipulare a obiectelor grele pentru a le plasa acolo unde este nevoie. Piramidele din Giza, Stonehenge și nenumărate alte situri antice din întreaga lume au demonstrat că istoria macaralei este strâns legată de limitele puterii umane. Grecii antici erau cei mai inovativi ai acelor vremuri, pe blocurile de piatră ale templelor grecești descoperindu-se semne distinctive ale unui echipament de ridicare – precursorul macaralelor de astăzi.

Cele mai vechi macarale

Macaralele au făcut parte din istoria omenirii încă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă nu așa cum le cunoaștem astăzi – înalte, cu lanțuri puternice și moderne. Cei mai timpurii strămoși ai acestor utilaje de construcție se pare că au fost shadoof-urile, utilizate pentru prima dată în Mesopotamia antică. În esență, aceste instrumente erau niște pârghii pivotante cu o găleată atașată, utilizate drept sisteme de irigare. Reprezentând instrumente atât de inovatoare, acestea și-au găsit drum și în civilizațiile vecine ale Egiptului antic.

Până în secolul VI-lea î.e.n, dovezile primelor macarale de construcție au apărut în evidența arheologică. Templele grecești din această perioadă prezintă o serie de marcaje ce par a semnala utilizarea unui echipament de ridicare. Metodele de ridicare folosite în construcția templelor grecești păreau a fi mai mult decât simple pârghii, fiind alcătuite din sisteme de scripete. Aceste macarale timpurii au ușurat ridicarea și mutarea obiectelor grele, proiectele de construcție putând fi gestionate de către o echipă mai mică de muncitori.

Când a fost inventată prima macara hidraulică?

Macaraua timpurie a grecilor a fost îmbunătățită de către civilizația romană, utilizarea acestea urmând apoi să se oprească pentru câteva secole, odată cu căderea Imperiului Roman.

Macaralele moderne, așa cum sunt ele astăzi, alcătuite din numeroase piese, precum rulmenți, motor, lanțuri, cuplaje, au apărut în 1838, când William Armstrong a inventat prima macara hidraulică. Datorită succesului răsunător ale acestor utilaje, acestea au început să fie utilizate din ce în ce mai mult în construcții.

De-a lungul timpului, macaralele cu lanțuri au evoluat din ce în ce mai mult, în zilele noastre fiind disponibile numeroase modele ale acestor utilaje – fixe, mobile, turn, pe șenile etc. Fără acestea, extinderea verticală a orașelor noastre nu ar fi fost posibilă.

Desigur, odată cu dezvoltarea macaralelor, au evoluat și componentele acestora, căci fără lanțuri, rulmenți, motoare și alte piese de calitate superioară, nu ar putea funcționa în mod optim.