Asociația Animest lansează Animest SUPER, un program național cultural-educativ care transformă experiența cinematografică într-un spațiu al incluziunii totale.
Până în iulie 2026, proiectul va aduce magia filmului de animație în fața publicului cu abilități senzoriale diverse din București, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Giurgiu, Timișoara și Vicovu de Sus (Suceava), prin intermediul unor instrumente de accesibilizare încă rare în România: descriere audio, interpretare în limba semnelor române și subtitrare descriptivă. Pe lângă proiecțiile accesibilizate de film din diverse spații (cinematografe, școli, teatre, spații alternative), Animest SUPER include și două sesiuni de masterclass-training, la București și Cluj-Napoca. Acestea sunt dedicate organizatorilor de evenimente, profesioniștilor din cinematografe și cadrelor didactice, oferind instrumente testate pentru a transforma bunele practici de accesibilizare dintr-o excepție într-o normă a peisajului cultural românesc.
Proiectul Animest SUPER, finanțat de Fundația Dacia pentru România prin programul „Mobilitatea contează”, vizează înlăturarea barierelor fizice și sociale care împiedică participarea plenară la viața culturală a persoanelor surde sau cu dizabilități de vedere. Asociația Animest se alătură astfel mișcării naționale pentru eliminarea barierelor de mobilitate în calea dezvoltării, după ce a fost selectată alături de alte 34 de organizații non-guvernamentale din toată țara în cadrul acestui program de granturi.
„Credem că accesul la cultură este un drept fundamental al omului și o resursă esențială pentru dezvoltarea comunităților. Prin programul Mobilitatea contează, ne-am asumat angajamentul să înlăturăm barierele fizice și sociale care împiedică oamenii să pășească într-o sală de cinema, să simtă emoția unui spectacol de teatru sau a unui festival.
Astfel, susținem inițiativa Asociației Animest de a adapta filmele de animație pentru persoanele cu diverse abilități senzoriale, pentru ca și ele să se bucure pe deplin de aceste experiențe culturale. Cultura se transformă într-un loc al întâlnirii, al empatiei și al dezvoltării personale, doar atunci când este un spațiu incluziv”, a declarat Cătălina Murariu, Director Executiv al Fundației Dacia pentru România.

Lansarea la București: Micuța Amélie, un film pentru toate simțurile
Debutul programului Animest SUPER va avea loc vineri 20 martie, la ora 11:00, în București, cu proiecția filmului Micuța Amélie (r. Maïlys Vallade, Liane-Cho Han), la Cinema Elvire Popesco, găzduită în slotul dedicat inițiativei europene Cinema fără bariere. Evenimentul, organizat chiar de Ziua Internațională a Francofoniei, propune o adaptare completă pentru abilități diverse: dublaj și subtitrări descriptive în română, interpretare în limba semnelor române și descriere audio în cască.
Nominalizat la Premiile Oscar 2026, filmul spune o poveste emoționantă despre curiozitatea copilăriei, fiind potrivit pentru vizionarea simultană de către spectatori cu și fără dizabilități. Adaptare a memoriilor celebrei scriitoare francofone Amélie Nothomb, animația a primit anul trecut Premiul Publicului la Festivalul Annecy, cel mai mare și prestigios eveniment de animație din lume și a fost proiectată într-o secțiune specială a Festivalului de Film de la Cannes, unde criticii au primit-o cu mult entuziasm datorită felului accesibil și emoționant în care reușește să abordeze teme complexe precum viața, moartea și apartenența.

Proiecția din 20 martie este organizată în parteneriat cu Institutul Francez și distribuitorii naționali ai filmului, Independența Film și Freealize.
Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-cinema-fara-bariere-micuta-amelie
Accesul este gratuit pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora. Elevii, studenții, pensionarii și copiii au tarife speciale. Rezervările se pot face pe site-ul Eventbook. Detalii suplimentare legate de proiecțiile de film și adaptarea acestora pentru spectatorii cu diverse preferințe sau nevoi pot fi solicitate printr-un mail către [email protected].
Un univers vizual inspirat de conexiune
Identitatea vizuală a proiectului, concepută de artista vizuală Nicoleta Miron, reflectă filozofia de incluziune a Animest SUPER:
„Intenția a fost să redau un mic univers în care fiecare ‘planetă’ reprezintă o voce, o poveste, un om diferit, dar toate legate între ele printr-un fir comun. Mi-a plăcut ideea de spațiu comun în care nimeni nu rămâne pe dinafară. M-am inspirat din alfabetul Braille, fără să îl redau literal, ci mai degrabă prin ritmul punctelor, prin formele circulare și prin felul în care acestea comunică între ele. Mi s-a părut important să existe această trimitere subtilă la accesibilitate, pentru un proiect care, prin film, aduce mai aproape persoanele cu abilități diverse. Combinația dintre roșu închis și roz a venit din dorința de a aduce împreună două identități vizuale diferite — Fundația Dacia pentru România și Animest — într-o compoziție coerentă și ușor de recunoscut.”.
Mai multe detalii despre proiecțiile viitoare, precum și despre evenimentele dedicate formărilor de la București și Cluj vor fi anunțate în curând.

Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.






