Amintiri din copilărie cu silvoiță: prunele, cazanul, lemnul, focul
Mierea prunelor… Silvoiță, silvoiz (szilvaiz în maghiară) magiun, lictar (lekvar în maghiară), povidlă (de la powidl, termen folosit în Austria, Moravia, Bohemia), pegmez (se folosește în Banat, denumire de origine turcă)… Nu cred că există român care să nu aibă măcar o amintire legată de acest produs miraculos, magiunul de prune.
foto: caietulcuretete.com
Pe lângă faptul că este primul produs românesc inclus pe lista europeană a produselor cu denumire de origine protejată şi indicaţie geografică protejată (Magiunul de Topoloveni), silvoița este, de fapt, o poveste culinară adânc înrădăcinat în memoria noastră.
Vă amintiți, poate, din copilăria voastră, cum ritualul silvoiței era sfânt la fiecare început de toamnă. Cazanul cu prune fierbea domol în ritm de lemne trosnind, prunele bistrițe își deschideau savoarea pe măsură ce treceau orele de fierbere, apărea culoarea aceea fabuloasă, roșiatică sau chiar movulie, în funcție de cât de coapte erau fructele.
Vă amintiți și cât de periculos de important era să se amestece încontinuu lichidul gros ca, nu cumva, să periclitați zecile de kilograme de prune „culese cu sârguință” pentru magiun?
Cu siguranță vă amintiți de prima felie de pâine rumenă cu un pic de unt de casă și o lingură de silvoiță proaspătă. Sau de porția de mămăligă cu silvoiță, acea simplitate în gust, dusă aproape de perfecțiune cu un pahar de lapte abia „furat” de la Joiana… Dar de cornulețele cu magiun? Să nu mai zicem de gomboți cu silvoiță. 🙂
Aceste amintiri înnobilează viețile noastre și ne poartă înapoi, într-un timp al lucrurilor simple, al tradițiilor neîntinate.
Produsul 100% natural, bogat în nutrienți, pregătit „o zi și-o noapte” la foc liniștit, silvoița are, probabil, cea mai simplă rețetă de realizare: speli prunele, le scurgi de apă, le cureți de sâmburi și codițe, le tai în sferturi (sau nu, oricum la cât timp fierb se dezintegrează), le pui pe foc și… amesteci. Mult. Cu grijă. Implicat. Atent. Recunoscător.
Mi-am rugat colegele să-mi dezvăluie o scurtă amintire cu silvoița/magiunul de prune:
Iulia:
„Dulce-acrișor, gustul de silvoiță aduce înapoi, într-o clipită, toate zilele senine când noi, copiii, aveam cea mai onorabilă responsabilitate din lume: să amestecăm în ceaun, în timp ce bunicii ne zâmbeau cu îngăduință, amuzați. Acesta, ceaunul, era așezat în curte și întreaga viață ni se învârtea, pentru câteva ore, în jurul silvoiței. Și erau ore magice, de poveste… Deși nu-mi (mai) plac dulcețurile, silvoița-i altceva. Vine din altă lume.”
Veronica:
„Ceea ce îmi amintesc clar din anii de grădiniță este silvoița, ceaiul și telemeaua, pe care le consumam la fiecare mic dejun. Gustul mătăsos, puțin sărat al telemelei în combinație cu acel gust dulce-acrișor al silvoiței și ceaiul dulce erau plăcerea mea matinală. Fără aceste gusturi, diminețile la grădiniță nu erau la fel de bune. La nivel inconștient, acele gusturi reprezentau rațiunea mea de a merge la grădiniță. Le-am dus cu mine până acum, în anii maturității. Însă le-am rafinat puțin, ce-i drept. Acum servesc silvoița unsă pe un pat de pâine neagră și învelită cu un strat generos de un amestec de brânză feta și mac. Plăcere mai mare pe lume nu poate să existe!”
Adela:
„Chiar ieri a făcut mama, de dimineață, de la ora 9 până azi-noapte. Pe la ora 11, a venit la mine și mi-a dat s-o gust, să verific dacă mai trebuie fiartă. N-am știut ce să-i spun, așa că a mai fiert-o o jumătate de ceas, să fie sigură.” Ce înseamnă devotamentul pentru un produs de calitate 🙂
Voi ce amintiri aveți cu mierea prunelor?
Apropo de acest produs miraculos, știți că în 22 septembrie, în satul Băbuțiu, comuna Vultureni, județul Cluj, are loc Festivalul Silvoiței? 😀 După cum spuneam la începutul articolului, silvoița este o poveste culinară adânc înrădăcinată în tradiția noastră. La Festivalul Silvoiței, veți putea petrece o zi întreagă în jurul acestei povești. Și, ca să fie totul simplu, la îndemână, puteți cumpăra bilete online la evenimentul din Băbuțiu pe platforma de ticketing Evenimente.com
Noi vom fi acolo, să învârtim în silvoiță. 😉
