Ai o idee de afacere care poate schimba mediul în care trăim? Înscrie-te până pe 29 iunie!

de | | 2 Minute

Ai o idee de afacere care poate schimba mediul în care trăim? Înscrie-te până pe 29 iunie la Impact Startup Factory! 

Perioada de înscrieri pentru Impact Startup Factory a fost extinsă, la Cluj-Napoca, până pe 29 iunie 2016. Astfel, mai mulți clujeni au oportunitatea de a-și înscrie ideea de afacere care poate schimba mediul în care trăim într-un mod pozitiv.

Acceleratorul de startup-uri sustenabile din România – Impact Startup Factory – a fost creat de către Impact Hub și Impact Hub Zürich cu scopul de a identifica și a sprijini acele idei de afaceri ale căror produse, servicii sau tehnologii aduc beneficii pentru planetă și pentru comunități.

Dacă au deja o idee de business sau vor să facă parte dintr-o echipă existentă, antreprenori din București, Iași, Timișoara și Cluj-Napoca vor beneficia de îndrumarea unor mentori și a unor experți în sustenabilitate în fiecare etapă de dezvoltare a startup-ului, de la identificarea clienților potriviți și confirmarea faptului că produsul va vinde cu succes pe piața țintă, până la construirea unui plan de afaceri și lansarea produsului /serviciului.

„Sustenabilitatea se regăsește din ce în ce mai des în strategiile marilor organizații și devine o componentă esențială în dezvoltarea oricărui business. Impact Factory caută idei pentru o lume mai bună, sprijină antreprenori aflați la început de drum care își doresc să construiască afaceri solide, cu impact pozitiv asupra comunității, indiferent de domeniu.”, a declarat Vlad Craioveanu, Managing Director Impact Hub Bucharest & Cluj-Napoca.

Înscrierile la această primă ediție a acceleratorului de startup-uri sustenabile se pot face până pe 6 iulie (București, respectiv 29 iunie (Cluj-Napoca). Bootcamp-ul din București va avea loc în perioada 8-10 iulie, iar cel din Cluj-Napoca în perioada 1-3 iulie 2016.

Întreg programul Impact Startup Factory cuprinde un bootcamp de dezvoltare a proiectelor, sesiuni de mentorship, testare și validare a afacerilor pe piață și prezentarea proiectelor în fața unui juriu alcătuit din membri ai echipei de mentori. În urma jurizării, 6 echipe vor beneficia de un fellowship care include o vizită de două zile la Zurich pentru a interacționa cu investitori și antreprenori internaționali pentru dezvoltarea proiectelor. Ultima etapă din cadrul Impact Startup Factory presupune un program intensiv de 4 luni de pregătire și lansare pe piață a business-urilor.

Pentru înscrieri și detalii accesați www.impactfactory.ro.

Impact Hub susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012 și în Cluj- Napoca din 2016, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 70 de orașe de pe 5 continente.

Impact Startup Factory