Adiția de os – ce lucruri ajută ca procedura să fie un succes?
Dacă ați suferit pierderi ale dinților și acum vreți să vă completați dantura printr-un implant dentar, e posibil să fi auzit despre procedura de adiție de os. Această procedură este recomandată în mai multe situații pentru refacerea volumului osos al maxilarului. Pentru a avea succes, procedura are nevoie de câteva lucruri de bază. În rândurile următoare veți citi o parte dintre lucrurile care pot contribui la succesul operației de adiție de os.
Când devine necesară adiția de os?
În momentul în care un dinte este pierdut și neînlocuit la timp, începe să aibă loc procesul de resorbție osoasă. Și asta pentru că osul din jurul dinților este stimulat atunci când aceștia din urmă participă la masticație. Ca urmare a faptului că osul nu mai primește niciun stimul funcțional, începe să se micșoreze. Acesta este momentul în care se recomandată o aditie de os. Această procedură devine necesară atât pentru salvarea dinților existenți, cât și pentru inserarea unui implant dentar. Spre exemplu, bolile parodontale pot duce la pierderea completă a dinților, de aceea este important ca pacienții unui cabinet stomatologic să urmeze sfaturile specialiștilor.
Ce trebuie făcut în perioada de după procedura de adiție de os?
Durata perioadei de recuperare de după intervenție nu poate fi stabilită exact pentru fiecare persoană în parte, pentru că ea depinde de mai mulți factori, cum ar fi caracteristicile individuale ale corpului, metodele utilizate, materialele folosite, gradul de complexitate al intervenției. Ca idee, 10 zile este durata medie de vindecare a gingiilor.
Recomandările medicului sunt esențiale pentru o vindecare rapidă și eficientă. Astfel că, pentru primele 24 de ore este recomandat consumul alimentelor moi, la temperatura camerei. În prima săptămână, trebuie evitat fumatul, consumul alimentelor tari, efortul fizic, sauna, băuturile alcoolice sau cele carbogazoase.
Pentru aplicarea compreselor reci nu există interdicții, așa că puteți aplica o compresă rece pe obrazul de lângă zona inflamată. Astfel se va reduce umflătura.
Ce rată de succes are procedura de adiție de os?
Procedura de adiție osoasă are o rată foarte mare de succes, iar la acest lucru contribuie din plin câțiva factori. În primul rând, se pot menționa experiența și profesionalismul chirurgului care efectuează intervenția. În al doilea rând, va trebui ca pacientul să respecte cu strictețe recomandările postoperatorii ale medicului. Nu în ultimul rând, materialele care sunt folosite trebuie să fie de cea mai bună calitate, astfel să poată garanta pacienților cele mai bune rezultate.
Articol publicitar