Invitație la joacă în natură | Activități de vară pentru copii
Vara este o perioadă complicată pentru mulți părinți. Cu toate acestea, Clujul este un oraș care oferă o mulțime de activități de vară pentru copii. Pentru ca părinții să nu stea stresați la locul de muncă, există numeroase alternative de petrecere a timpului liber pentru cei mici. De la tabere de vară sau ateliere, până la evenimente tematice sau parcuri de aventură, toate îi invită pe copii la distracție și voie bună.
Foto sus: totuldespremame.ro
Probabil fiecare părinte vrea pentru copilul lui o vară în care să se bucure de vacanță în mod activ, să își facă mulți prieteni sau să iasă din zona de confort și să învețe cât mai multe lucruri noi. De aceea, foarte mulți organizatori de evenimente din Cluj vin în ajutorul mamelor, taților și bunicilor cu variante de activități de vară pentru copii, idei distractive, amuzante și utile pentru cei mici, indiferent de vârstă sau preferințe.
Adrenalină și mișcare pentru cei mici
Pentru vacanța de vară, Adrenalin Park vine în întâmpinarea copiilor cu trasee de obstacole pentru copii, un copac amenajat pentru cățărare direct pe trunchi, căsuțe de hobbiți sau circuite de team building. Cei mici se pot familiariza aici cu jocuri noi de tehnică de aventură sau cu viața sălbatică a animalelor pădurii, prin activități recreative de învățare informală în natură.
De asemenea, în parcul de aventură se mai pot organiza jocuri speciale care implică utilizarea traseelor aeriene: concursuri de echipă, căutarea comorii, orientare și depășirea obstacolelor.
În parcul de aventură Adrenalin Park există 3 trasee concepute special pentru copii și juniori, care să îi facă să se simtă în largul lor și unde pot învăța noi deprinderi:
1. Traseul 2: Buburuza (Copii & Juniori < 140 cm, nivel începător), Lungime:21.40 m, Jocuri: 4
2. Traseul 3: Jder (Copii & Juniori < 140 cm, nivel mediu I), Lungime:101.30 m, Jocuri: 10
3. Traseul 4: Balaur (Copii & Juniori < 140 cm, nivel mediu II), Lungime:95.20 m, Jocuri: 10
Locul unde copii se pot murdări în voie
Ca în fiecare vară, Green School Grigorescu vine cu metode inovative de învățare pentru cei mici, astfel încât aceștia să aibă șansa de a învăța în aer liber. Anul acesta, școala a pregătit pentru prichindei trei tabere tematice: „Emmet și atelierul de meșterit”, „Harry Potter și camerele artelor” și „Yoda și forța naturii”, unde fiecare vă învăța și se va dezvolta zi de zi.
În acest autentic sat educațional în care copiii au voie să experimenteze, să se murdărească, să țipe, să pună întrebări, să construiască, să gătească, orice idee trăznită a micilor exploratori deveni realitate.
Sala de clasă nu este altceva decât un spațiu natural, verde, răcoros, primitor și bogat în experiențe senzoriale, juniorii curioși învață să gătească, să aprindă focul, să taie lemne, să bată cuie, să își confecționeze singuri jucăriile și păpușile, să îngrijească o plantă, să deseneze sau să creeze diferite obiecte din lemn sau din lut. Locul este potrivit pentru orice activitate de vară care îi bucură pe cei mici.
Centru de petreceri și activități de vară pentru copii
Un alt loc inedit unde vă puteți lăsa copiii pe timpul zilei este și Pahumi din comuna Feleacu. Aici copiii se vor bucura de un program atractiv cu activități diverse, printre care ateliere de creație, activități sportive și jocuri outdoor ce vor implica lucrul în echipă și capacitatea de adaptare. Pe lângă aceste activități, Universul Pahumi va găzdui pe parcursul verii și ateliere de plantat, sădit, creație hand-made, construcție spații pentru păsări și animale, reciclare sau decorarea spațiului de joacă.
De asemenea, cei mici sunt încurajați să participe la discuții despre natură și anotimpuri, despre sărbători sau animale, dar și să ia parte la vizitele, observarea naturii și drumețiile organizate în zona Feleacu.
Ateliere de cultură și tradiție pentru copii
Poate cea mai interesantă activitate de vară pentru copiii interesați de cultură, tradiție și obiceiuri este Tabăra Etnografică de Vară, care se va desfășura la Muzeul Etnografic al Transilvaniei în perioada 1 iulie – 26 iulie 2019.
Pe parcursul taberei, copiii pot participa la diverse ateliere ce țin de tradiții și cultură românească:
1. Atelierul de podoabe din mărgele;
2. Atelierul de pictură de icoane pe sticlă;
3. Atelierul de cusut-țesut.
De asemenea, în ultimele două săptămâni ale taberei, va fi organizat, pentru o oră, un atelier de dans tradițional, astfel încât cei mici să se familiarizeze cu dansurile populare din zona Ardealului, dar și din alte zone.
Participarea la aceste ateliere se face prin rotație zilnică,1 atelier/zi, astfel încât fiecare copil să experimenteze toate activitățile propuse și să învețe câte puțin din toate ariile de meșteșuguri tradiționale zonale. Toate activitățile au loc în aer liber, în Parcul Etnografic Romulus Vuia, pentru ca fiecare copil să se bucure de natură și să simtă pentru câteva ore cum e să trăiești la sat.
Experiențe și aventuri în Munții Pădurea Craiului
Ca în fiecare vară, Fabrica de Supereroi de la LaserTag Cluj pregătește pentru cei mici o tabără de aventură în Munții Pădurea Craiului. În cadrul taberei ce va avea loc între 15 și 20 Iulie se va pune accentul pe însușirea/aprofundarea acelor cunoștințe care nu sunt asimilate sau suficient de aprofundate în școală. Copiii vor învăța ce înseamnă fair-play-ul, munca în echipă, colaborarea eficientă pentru a îndeplini un obiectiv, se vor familiariza cu orientarea, mișcarea în natură, vor dobândi cunoștințe de bază legate de viața de tabără.
Printre activitățile care îi vor încânta și distra pe cei mici sunt:
1. Lasertag
2. Cățărări
3. Tragere la țintă
4. Speologie – o mică introducere în viața subterană
5. Rafting – când și vremea ne permite
6. Jocuri de societate și multe multe alte distracții
7. Și nu în ultimul rând: Foc de tabără
Relaxare și învățare informală
Pe timp de vară, când principalele activități ale copiilor sunt cele de relaxare, distracție și aventură, Atelier Pastel este alt loc inedit care asigură un cadru plăcut și distractiv, în care juniorii se pot implica în activități și provocări artistice, jocuri, proiecte și idei inedite și amuzante.
Școala de vară organizată de Atelier Pastel pentru copii are loc în luna iulie, iar programul zilnic se desfășoară de luni până vineri, între orele 09:00 – 13:00. În cadrul activităților propuse ce organizatori, cei mici pot participa zilnic sau aleator, doar în zilele în care doresc, la activități interactive și distractive, cum sunt atelierele de pictură sau confecționarea articolelor hand-made.
Programul unei zile din Școala de Vară Atelier Pastel cuprinde:
1. O activitate principală de artă: modelaj lut, pictură, papier-mache, colaj, etc.
2. Pauză de masă
3. O activitate secundară de artă: origami, experimente de artă, jocuri cu tematică artistică, istoria artei, etc
4. Jocuri și activități recreative – în atelier sau în curte.