ACTitudine își deschide porțile

de | | < 1 Minute

ACTitudine, cel mai inovativ program de dezvoltare prin improvizație din Cluj, își redeschide porțile.

Atelierele ACTitudine se adresează „tinerilor care nu au experiență în domeniul artelor teatrale, celor care vor să practice improvizația de drag și de dezvoltare”, spun organizatorii, echipa Education Studio.

Astfel, echipa Education Studio lansează înscrierile pentru a IV-a ediție ACTitudine.

Pe parcursul desfășurarii edițiilor trecute, improvizatorii au căpătat experiență, dezvoltându-și încrederea în sine, capacitatea de a vorbi în public, capacitate de rezolvare spontană a problemelor, abilitățile de comunicarte, capacitățile de a lucra bine în echipă etc.

„Am decis să particip la ACTitudine citind descrierea cursului, în care se spunea că acesta îmbunătățește comunicarea în public, ceea ce mi s-a părut super. Eu sunt student în anul III, așa că ceva antrenament în ale vorbitului în public îmi era și este foarte folositor și util pentru facultate și nu numai”, afirmă Antoniu Moiseș, un absolvent al atelierelor ACTitudine.

Atelierele  vor avea loc săptămânal în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, în studioul de pe strada Regele Ferdinand nr. 30, et. 1, ap.3. Pentru a putea beneficia de întregul program doritorii trebuie să se înscrie și să achite suma de 140 RON/lună. Studenții beneficiază de o reducere de 35 %, contribuind doar cu 90 de RON/lună. Termenul limită pentru înscrieri este data de 19 octombrie 2015

 Mai multe detalii despre program și edițiile anterioare aici.