Acționarea pneumatică – forța care înlocuiește cu succes un motor electric

de | | 2 Minute

Acționarea pneumatică

Atunci când vorbim despre pneumatică ne gândim la știința care se folosește de aerul comprimat sau aerul comprimat sub presiune pentru a face să funcționeze anumite scule și unelte, atât de uz casnic cât și industrial. Datorită tehnologiei de astăzi, sculele pneumatice se găsesc în dimensiuni din ce în ce mai mici și mai ușor de folosit, având în vedere că acestea nu necesită un motor, ci doar compresorul de aer. Puterea pneumatică este foarte utilă acolo unde este imposibil să se folosească motoare, de exemplu unde se lucrează cu gaze ușor inflamabile.

Când să alegi acționarea pneumatică?

Acolo unde îți dorești simplitate, fiabilitate și cost scăzut, alegi acționări pneumatice. Acestea sunt preferate atunci când ai nevoie să controlezi forțe de valori medii, când poziționarea sarcinii nu trebuie făcută cu o precizie mare, când viteza de deplasare a sarcinii trebuie să fie strict respectată și controlată, când condițiile de lucru sunt excepționale, de genul pericol de explozie, umiditate, incendiu, sau când trebuie să se respecte cu strictețe reguli igienico-sanitare. Acestea pot fi utilizate și exclusiv, dar și în paralel sau complementar cu alte sisteme. În prezent, acționările pneumatice se găsesc practic în toate sectoarele industriale. Este ușor să găsești produse de calitate pentru a-ți pune la punct un sistem de acționare pneumatică, de la rulmenți la cilindrii și valve pneumatice. Aceste acționări pneumatice sunt alese frecvent, în multe ramuri ale industriei, cum ar fi prelucrare lemnului, metalurgie, minerit, chimie sau termocentrale.

Avantajele și dezavantajele acționării pneumatice

Ca și avantaje este foarte important să vorbim despre faptul că durata operațiilor este mică, datorită vitezei de lucru. Acționările pneumatice pot fi foarte rapide ceea ce duce la o productivitate ridicată. Motoarele pneumatice se pot regla foarte ușor iar supraîncărcarea lor nu duce la avarii. Aerul comprimat este ușor de produs și de transportat. Pericolul de accidente este redus și se poate întreține foarte ușor dacă dispune de personal calificat. De asemenea, aerul comprimat poate fi stocat în cantități generoase.

Ca și dezavantaje putem menționa faptul că nu se pot regla precis parametrii, din cauza compresibilității aerului care nu permite acest lucru. De asemenea, există pericol de îngheț în anumite condiții de funcționare iar aerul nu poate fi purificat, ceea ce poate duce la uzura anumitor piese prin abraziune.


Articol publicitar