Abonamente UNTOLD 2017 vor fi puse din nou în vânzare!
Prima tranșă de abonamente UNTOLD 2017 s-a vândut în mai puțin de 3 minute, astfel că, în mod normal, mulți dintre fanii festivalului nu au reușit să își achiziționeze încă bilete. Iată că organizatorii UNTOLD vor da drumul unei noi runde:
10.000 de abonamente UNTOLD 2017 vor fi puse în vânzare vineri, 9 decembrie, la ora 18:00 (fix! 😀 ).
Abonamentele și biletele vor putea fi cumpărate la un preț special doar de către fanii înregistrați pe www.untold.com.
Prețul unui bilet valabil pe toată durata festivalului ( 4 days pass) costă 365 lei + taxe. Un bilet de o zi costă 200 lei + taxe. Vineri, vor fi puse de asemenea în vânzare și abonamentele VIP.
Fanii care s-au înregistrat deja și nu au cumpărat abonamente UNTOLD 2017 în prima rundă a vânzărilor cu preț special, pot folosi linkul primit deja pe mail. Acesta va deveni funcțional vineri, 9 decembrie, de la ora 18:00. Fiecare fan înregistrat va putea achiziționa maxim 4 abonamente, bilete de 1 zi sau abonamente VIP. Cei care nu s-au înregistrat încă pe site-ul festivalului, o mai pot face!
Vestea bună este că procedura de achiziție se simplifică. Astfel, după activarea linkului, fanii pot rezerva abonamentele sau biletele dorite. Plata lor se poate face până marți, 13 decembrie, ora 17:00 (prin card bancar, transfer bancar sau ordin de plată).
CAZĂRI UNTOLD 2017
Cei care își propun sau știu deja că vor participa la UNTOLD 2017, se pot informa deja și despre opțiunile de cazare. Acestea vor fi disponibile pentru rezervare începând din anul 2017. Detalii pe www.untold.com/accommodation.
UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA
UNTOLD 2016 a avut loc în perioada 4-7 august şi a strâns în cele patru zile peste 300.000 de participanţi. Pe scenele festivalului au urcat peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.
În 2016, impactul financiar generat de festivalul UNTOLD a însemnat peste 35 de milioane de euro atraşi în comunitatea clujeană. Din cei peste 300.000 de fani, 25 % au fost din judeţul Cluj, 65 % din întreaga Românie şi 10 % din străinătate, reprezentând peste 30.000 de turişti în cele patru zile. Cei mai mulţi festivalieri de peste hotare au venit din Marea Britanie, urmaţi de cei din Statele Unite ale Americii, Olanda şi Germania.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.