Începe a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj

de | | 7 Minute

Începe a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj

Expoziții, concerte, spectacole de teatru și operă, tururi ghidate, mese rotunde, activități pentru copii, lansări de carte, dansuri tradiționale, proiecții de film, competiții sportive, degustări de vin, jocuri medievale și petreceri – mai bine de 450 de programe sunt pregătite de organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj pentru cea de-a XIII-a ediție, care se va desfășura între 14 și 21 august 2022, cu activități preliminare din 12 și 13 august.

Revenim la normalitate anul acesta, după un an în care am făcut cât se poate și un alt an în care festivalul a fost mai rotunjor. Suntem prezenți cu 450 de programe timp de 8 zile, realizat împreună cu 150 de organizații și instituții partenere, în aproximativ 60 de locuri de desfășurare. Dat fiind lucrările de pe Kogălniceanu, care este de obicei inima festivalului, a trebuit să mutăm anumite activități, târgul meșteșugăresc, târgul de turism și târgul de carte. Nu am renunțat la ele, ci le-am mutat și așa am reușit să păstrăm o parte din atmosfera străzii”, a spus Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului.

„Suntem și anul acesta alături de Zilele Culturale Maghiare, unul dintre evenimentele majore pe care îl susține municipiul nostru încă de la înființarea lui. Vor fi unele restricții de circulație, dar nu foarte perturbante. Strada Mihail Kogălniceanu e deja în lucru, ca urmare nu a fost nevoie să o închidem anul acesta”, a spus și Olah Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, prezentă la conferință.

În avanpremiera festivalului, organizatorii au gândit pentru public o serie de expoziții și concerte care vor deschide apetitul pentru evenimentele ce vor urma. Astfel, vineri, 12 august, va debuta seria de concerte din cadrul Forumului Muzicii Sacre Maghiare, concerte care vor avea loc pe tot parcursul festivalului în mai multe biserici din oraș. În ziua de sâmbătă, 13 august, de la ora 11:00, va avea loc sfințirea altarului și Bisericii Sf. Mihail, iar de la ora 17:00, la Muzeul de Artă va avea loc vernisarea bilingvă a expoziției retrospective de omagiere a sculptorului Gergely István (1939-2008). Lucrările acestuia vor putea fi admirate de publicul vizitator până în data de 3 septembrie. De asemenea, de la ora 18:00, tot la Muzeul de Artă se va vernisa bilingv expoziția Hibrid a artistului plastic Elemér Könczey. În aceeași zi se va deschide și spațiul expozițional Bastionul Croitorilor prin vernisarea bilingvă a expozițiilor „Caleidoscop de caricaturi” de Attila Szalai, „Bastionul Croitorilor de-a lungul secolelor” și „Oraşul şi Academia. Colegiul iezuit de la Cluj, de la înființarea în 1581 până la reînființarea în 1698”.

Ediția a XIII-a a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se va deschide oficial duminică, 14 august, la Opera Maghiară cu spectacolul „Țara Călatei, tărâm iubit”, regizat de coregraful Juhász Zsolt şi prezentat de Ansamblul Artistic Duna din Budapesta, împreună cu orchestra Göncöl Zenekar. Producţia evocă într-o manieră scenică trăsăturile unice şi speciale ale respectivei microregiuni etnoculturale: puritatea uimitoare a aerului, curburile capricioase ale dealurilor, petele de culoare ale semănăturilor şi fâneţelor, respectiv bogăţia deosebită şi aproape unică pe care Ţara Călatei o prezintă la nivel mondial în privinţa costumelor şi dansurilor populare.

Locații și activități

Festivalul se va desfășura anul acesta în locurile deja cunoscute – Piața Unirii, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic, strada Potaissa, Grădina cu ruine, excepție făcând strada Mihail Kogălniceanu, care se află în proces de modernizare.

Scena din Piața Unirii va fi, de miercuri, 17 august, gazda a două concerte în fiecare seară, artiștii care vor concerta aici fiind, printre alții, Varga Miklós and Band, Republic, Budapest Klezmer Band, Loose Neckties Society și Bagossy Brothers Company. Tot Piața Unirii va găzdui începând de marți, 16 august, și Festivalul Internațional de Folclor ’’Sfântul Ștefan’’, aflat la a XXIV-a ediție, și la care participă mai multe grupuri de dans popular din Europa.

Concerte vor exista și în curtea Muzeului de Artă, pe scena numită din acest an Petőfi, precum și în Curtea Tineretului de pe strada Iuliu Maniu. Dacă pe scena Petőfi publicul îi va putea asculta pe BRVLG, Meg Egy Cukorka, Eztán Egyuttes, Rafael Mario Trio, Szintaxis, Horányi Youli sau 3AD, în Curtea Tineretului se vor putea bucura de Tárkány Művek, Otodik Évszak, DJ BobbySkolo, DJ Hunay, KMDT JAM și mulți alții.

Un moment de mare atracție pentru public va fi cu siguranță deschiderea, după trei ani de restaurări, a turnului Bisericii Sf. Mihail. Acesta va putea fi vizitat pe tot parcursul festivalului începând de luni, 15 august, între 10:00-17:00, pe baza unei înregistrări prealabile la Info Point în Piaţa Unirii sau online pe www.zilelemaghiare.ro. Grupurile formate din câte 20 de persoane vor urca din jumătate în jumătate de oră.

Și în acest an publicul va avea parte de tururi ghidate conduse de curatori vorbitori de limba română, tururi în care vor descoperi poveștile clădirilor de pe strada Kogălniceanu, bijuteriile baroce ale Clujului și cele din perioada regelui Matia, vor afla istoria orgilor renovate ale Bisericilor Sf. Mihail şi Evanghelică-Luterană Pietati și în care vor putea admira lucrările expoziției de artă bisericească Ars Sacra Claudiopolitana, organizată de Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail.

a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare

În cadrul ediţiei din acest an a Zilelor Culturale Maghiare, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj va prezenta patru spectacole cu subtitrare în limba română. Este vorba despre „Ce-aș fi eu fără tine?” – susținut de Teatrul Cetății din Gyula (marți, 16 august, ora 20:00, Sala Studio), „Tinerii barbari” – o coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi a Teatrului Cetăţii din Gyula (miercuri, 17 august, ora 20:00, Sala Studio), „Romeo şi Julieta” (joi, 18 august, ora 19:00, Sala Studio) și „Patimile lui Hristos de la Şumuleu-Ciuc”. spectacol-invitat susţinut de Teatrul Naţional din Budapesta și Ansamblul Naţional Maghiar de Dansuri (sâmbătă, 20 august, de la ora 19:00). Biletele de intrare pentru spectacolele prezentate de trupa clujeană pot fi procurate de pe site-ul de internet www.biletmaster.ro, urmând să fie puse în vânzare şi la casieria teatrului începând din data de 8 august.

Cei pasionați de istorie și expoziții vor avea ocazia să îmbine ambele pasiuni vizitând expoziția în aer liber de pe Bulevardul Eroilor intitulată „Biserica noastră Sf. Mihail” și care va oglindi în fotografi lucrările de reabilitate prin care această biserică a trecut în perioada 2018-2022. Vernisajul va avea loc duminică, 14 august, ora 12:00.

Tot în acea zi va avea loc un alt moment încărcat de istorie, dar și de muzică. De data aceasta la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei unde, de la ora 17:00, va concerta Cvartetul Arcadia. Intitulat „High Classic Rooms – Salon muzical de muzeu, episodul 2”, concertul va avea loc în salonul reconstituit cu mobilierul original al Castelului Gyulai de la Mintia. Bilete se vor putea cumpăra de pe www.eventbook.ro.

De altfel, iubitorii de muzică clasică se vor putea delecta pe parcursul Zilelor Culturale Maghiare cu concertele de orgă de la prânz și cel al Ansamblului baroc Sectio Aurea (miercuri, 17 august, ora 19:00) care vor avea loc în Biserica Reformată de pe Kogălniceanu sau cu „Poveştile muzicale din Clujul secolului al XIX-lea” de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (vineri, 19 august, ora 18:00)

Nu vor lipsi nici anul acesta din festival filmele din cadrul Zilelor Filmului Maghiar la Cluj, eveniment aflat la a XIII-a ediție, mare parte dintre aceste producții fiind subtitrate în română și engleză.

Grădina cu ruine a Bisericii Reformate de pe Kogălniceanu va adăposti și acum tumultul pieţelor medievale, reînviat de astă dată de membrii Asociaţiei de Reconstituiri Istorice Compania. Aici vor exista activităţi artizanale, corturi de cavaleri, tragere cu arcul/arbaleta, iniţiere în scrimă/lupta cu sabia pentru copii, jocuri populare şi de curte din epoca Renaşterii, expoziţie de instrumente istorice cu demonstraţii, poveşti şi muzică de epocă și jocuri de iarmaroc.

Strada Potaissa, cunoscută drept Strada Vinului, va găzdui și în acest an târgul de vinuri, unde vizitatorii vor putea consuma sau cumpăra băuturi alese ale unor vinificatori renumiți din Ungaria și România.

Dat fiind lucrările de reabilitare care au loc pe Kogălniceanu, târgul meșteșugăresc se mută pe străzile Gaál Gábor și Hermann Oberth și în curtea Liceului Teoretic „Apaczai Csere Janos”, iar pe Emmanuel de Martonne va fi amenajată o terasă de cocktailuri și un târg de carte. Totodată, târgul de turism se mută în curtea Consulatului Maghiar, unde va exista și o terasă de șpriț.

Cu mare entuziasm continuă și anul acesta Crosul Donaton, aflat la a patra ediție și la care sunt invitați să participe alergătoride toate vârstele. Crosul va avea loc duminică, 21 august, începând cu ora 10:00, în Parcul Etnografic ’’Romulus Vuia’’ și prin pădurea Hoia. Înscrierile se pot face pe site-ul www.donaton.ro, până joi, 18 august, ora 20:00. Ca în fiecare an, participanții își vor testa rezistența pe distanțele de 1, 5 și 10 kilometri, în 10 categorii diferite (3-6 ani, 7-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-17 ani, 18-34 ani, 35-44 ani, 45-54 ani între și peste 55). Taxa de înscriere este de 15 lei – pentru cei sub 14 ani, și 25 de lei – pentru cei peste 14 ani. Pachetele de start vor putea fi ridicate în data de 20 august, între orele 15:00 și 20:00, de la punctul de informare din Piața Unirii.

Gala de închidere a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc în Piața Unirii, duminică, 21 august, ora 19:00, cu un spectacol de operetă în interpretarea Teatrului de Operetă din Budapesta, care va aduna pe scenă peste 130 de artiști și muzicieni.

Intrarea la evenimentele festivalului va fi gratuită, cu excepția spectacolelor de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Programul complet al festivalului se poate vedea aici: https://zilelemaghiare.ro/program/

a XIII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare

Evenimente recomandate:

Vineri, 12 august

La ora 19:00, la Biserica Sf. Mihail, are loc concertul de deschidere a Forumului Muzicii Sacre Maghiare cu Corul Szent Cecilia 

Sâmbătă, 13 august

Între 10:30 și 10:50, orchestra Transilvania Philharmonic Brass va concerta în turnul Bisericii Sf. Mihail 
De la 15:00 are loc vernisarea bilingvă a expozițiilor de la Bastionul Croitorilor:
  • Caleidoscop de caricaturi de Attila Szalai 
  • Bastionul Croitorilor de-a lungul secolelor. Curatori: Ancuța-Lăcrimioara Chiș, Melinda Mihály
  • Oraşul şi Academia. Colegiul iezuit de la Cluj, de la înființarea în 1581 până la reînființarea în 1698. Curator: József Lukács
La 17:00, la Muzeul de Artă, are loc vernisajul bilingv al expoziției retrospectivede omagiere a sculptorului Gergely István.
De la 19:00, tot la Muzeul de Artă, se vernisează bilingv expoziția artistului plastic Elemér Konczey.

Comunicat de presă