A început Luna Mersului pe Jos!

de | | < 1 Minute

În perioada 21 septembrie – 20 octombrie 2015, are loc Luna Mersului pe Jos, la Cluj!

Inițiativa își propune nu doar promovarea unui stil de viață sănătos, ci și dotarea cu aparatură medicală a Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca, în urma strângerii de fonduri organizate.

Dacă în anii precedenți, inițiativa se adresa doar angajaților companiei de IT Betfair România, anul acesta compania, în parteneriat cu Fundația Comunitară Cluj, a lansat provocarea tuturor persoanelor interesate. Doritorii s-au putut înscrie pe site-ul proiectului (taxă de participare de 100 lei), grupați pe echipe de câte patru. În urma înscrierii, cu ajutorul unei brățări de monitorizare și a unei aplicații mobile, se contorizează pașii făcuți de fiecare participant în parte.

Astfel, luni, 21 septembrie, 560 de persoane încep luna mersului pe jos, într-o competiție pentru sănătate – a lor și a copiilor de la Secția de Terapie Intensivă  a Spitalului de Urgenţă pentru Copii. Se estimează că fondurile strânse vor fi în jurul sumei de 50 000 lei. În plus, pe lângă banii strânși prin taxa de participare, există și opțiunea pentru donații suplimentare.

Felicitări inițiatorilor proiectului, precum și participanților – cărora le dorim cât mai mulți pași făcuți!

Pentru a fi la curent cu noutăți:
Pagina de facebook: facebook.com/WalkingMonth
Website: www.walkingmonth.ro