Munții Apuseni vor găzdui în 6 iunie 2026 ediția aniversară a msg Maraton Apuseni, unul dintre cele mai importante evenimente de alergare montană din România. Ajuns la a 15-a ediție, evenimentul organizat de Clubul Alpin Universitar – Filiala Cluj în parteneriat cu .msg Romania și cu susținerea tehnică din partea La Sportiva reunește mii de alergători într-o experiență care îmbină competiția sportivă, natura și comunitatea.
Ediția din 2026 anunță o participare impresionantă, din peste 10 țări și propune un program complet de curse tehnice și populare, adaptate atât sportivilor de performanță, cât și alergătorilor amatori.

CURSE TEHNICE
- Ultramaraton Subaru – 66,1 km | +3100 m D+ Cursa-reper a evenimentului pornește în zori de zi, oferind un start spectaculos și un traseu de anduranță în Munții Apuseni. Proba este inclusă în circuitul UTMB Index Races 50k și acordă 3 puncte ITRA – International Trail Running Association la finalizare.
- Maratonul .msg – 44,8 km | +2531 m D+ Traseu tehnic ce traversează goluri alpine, poteci sălbatice și cătune izolate. Cursa face parte din UTMB Index Races 50k și oferă 2 puncte ITRA.
- Semimaraton Banca Transilvania – 23,7 km | +1190 m D+ O probă tehnică, dar accesibilă, care introduce alergătorii în specificul alergării montane din Apuseni, face parte din UTMB Index Races 20k și aduce 1 punct ITRA.
CURSE POPULARE ȘI INCLUZIVE
- Cros Garmin – 10 km | +500 m D+ Cursă dedicată celor care fac primii pași în trail running, într-un format accesibil și dinamic.
- Cursa No Limits – 10 km | +500 m D+ (în premieră) Prima cursă de trail running din Apuseni, în colaborare cu Caiac Smile, dedicată persoanelor cu dizabilități, desfășurată în echipe formate dintr-o persoană cu dizabilitate și doi alergători.
- Cursa Family Gerovital Probă dedicată familiilor, cu trasee adaptate și o atmosferă orientată către mișcare, bucurie și experiență comună în natură.
Înscrierile continuă până în 1 iunie, aici.

MOMENTE SPECIALE
Ediția aniversară readuce provocarea dintre Stăuina Runcanilor și Vârful Pietrele Mărunte, un segment de 3,1 km cu +430 m diferență de nivel, unde va fi desemnat Regele și Regina Muntelui 2026. Marele START se va bucura din nou de încălzire alături de instructori sportivi, de muzică bună și aplauzele zgomotoase ale susținătorilor!
Festivitatea de premiere va fi una deosebită , cu un fond de premiere generos de peste opt mii de euro, suplimentat în acest an cu ajutorul partenerului Banca Transailvania.
EXPERIENȚA EVENIMENTULUI
Ediția 2026 este susținută de parteneri internaționali și naționali din industria sportului și tehnologiei:
- echipament tehnic La Sportiva
- kituri de concurs realizate împreună cu ProNutrition
- premii speciale oferite de Garmin, incluzând ceasuri Fenix 8 Pro și Instinct 3 AMOLED, acordate prin tombolă
- playlist aniversar colaborativ „În Ritmul Muntelui”, construit împreună cu comunitatea alergătorilor

IMPACT ȘI RESPONSABILITATE SOCIALĂ
Ediția aniversară continuă direcția de implicare în comunitate și protecția mediului:
- Acțiune de împădurire educativă, dedicată noilor generații și educației ecologice
- Susținerea construirii de foișoare, refugii montane și infrastructură de protecție în Apuseni
- Sprijin pentru școlile din mediul rural din zona Apusenilor, prin inițiative educaționale și comunitare
- Aplicarea principiului „Leave No Trace”, care definește responsabilitatea fiecărui participant față de natură.
DESPRE EVENIMENT
.msg Maraton Apuseni este un eveniment de referință în calendarul sportiv al României, reunind de 15 ani alergători profesioniști și amatori într-un cadru natural spectaculos. Evenimentul promovează alergarea montană, respectul pentru natură și dezvoltarea comunității de trail running.
6 iunie 2026, Buscat Resort – Băișoara.
În ritmul muntelui.

- Partenerilor care fac posibilă această competiție:
- Partener oficial – msg Romania
- Partener tehnic – La Sportiva
- Partenerii curselor – Subaru Cluj, Banca Transilvania, Garmin, Gerovital – Farmec
- Partener de locatie – Buscat Ski & Summer Resort
- Parteneri de profil – Zumont, Mountex, AlpinExpe, Adrenalin Park, World Class,
- Parteneri de hidratare: Ursus Cooler
- Partener de nutriție: Pro Nutrition
- Partener turistic: Christian Tour
- Parteneri: Elf’st marketing & investment, Transylvania Mountain Festival, Black Wolf
- Parteneri instituționali: Consiliul Județean Cluj, Consiliul Județean Alba, Salvamont Cluj, Salvamont Alba, Jandarmeria Cluj, Jandarmeria Alba
- Parteneri media: Rock FM, Radio Cluj, Cluj.com
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.







