13 artiști clujeni vor participa la Art Capital (Ungaria)
Art Capital
Szentendre, Ungaria
27 august – 16 octombrie 2016
20 de expoziţii, 60 de programe, 90 de artişti
Szentendre, oraşul din imediata vecinătate a capitalei Budapesta, este de aproape un secol cel mai important centru artistic din Ungaria – şi astăzi trăiesc peste 130 de artişti în Szentendre. Cea mai importantă instituţie culturală de aici este Centrul Muzeal Ferenczy, care administrează peste 15 muzee şi spaţii de expoziţii în oraşul de pe malul Dunării. Această instituţie – împreună cu o organizaţie civică, Fundaţia Art Capital – organizează în perioada 27 august – 16 octombrie 2016 o serie de evenimente de artă vizuală contemporană internaţională în Szentendre. Evenimentul intitulat Art Capital, pornit cu intenţia de a deveni o tradiţie, va însemna o combinaţie inedită între un festival de artă şi o bienală de artă vizuală. Vor fi nenumărate expoziţii, performance-uri, tururi ghidate, concerte, seri literare, proiecții de film şi simpozioane – toate putând fi vizitate în centrul istoric al oraşului. Art Capital este o iniţiativă unică în Europa Centrală atât ca și conținut, cât şi ca dimensiune.
Unul din scopurile proiectului este acela de a readuce oraşul Szentendre, cu îndelunga sa tradiţie artistică, în postura de capitală a artelor vizuale. În cele peste 20 de expoziţii legate tematic vor fi expuse lucrări ale unor artişti marcanți ai scenei internaţionale şi maghiare de artă contemporană. Tematica – “experienţa timpului” în zilele noastre – va fi ilustrată în expoziţii însoţite de numeroase programe colaterale, o reflecție asupra felului în care ritmul vieţii noastre se modifică în raport cu termenele şi stilul de viaţă urban. Cum se reflectă acest proces în imaginea timpului accelerat – pot exista momente speciale, în care timpul încetineşte, se opreşte sau se extinde? Se poate transforma trecutul în ficţiune, poate supravieţui memoria personală miturilor şi legendelor, istoriei canonizate de ştiinţă? Imortalizăm lucrurile din jurul nostru cu telefoanele mobile, dar cum se comportă aceste imagini ale unor „momente furate” atunci când ajung pe internet? Există un cult al tinereţii şi în ce măsură se află el în relaţii amicale cu timpul?
În expoziţiile Art Capital sunt expuși peste 30 de artişti din Ungaria, numeroşi artişti de renume internaţional, dar și un număr mare de artişti din Polonia şi România. Ca urmare a colaborării dintre Federaţia Galeriilor şi Artiştilor din Fabrica de Pensule şi Centrul Muzeal Ferenczy, artiştii Teodora Axente, Berszán Zsolt, Betuker István, Anca Bodea, Răzvan Botiş, Radu Comşa, Gáspár Szilárd, Mihai Lepure-Górski, Dan Măciucă, Irina Magurean, Vlad Nancă, Sorin Neamţu, Vlad Olariu expun la Muzeul Vajda Lajos în cadrul expoziției Almost Objects, dedicată prezentării scenei de artă de la Cluj. Artiştii din expoziţie lucrează la Cluj-Napoca, marea lor majoritate în Fabrica de Pensule, sau sunt reprezentaţi de cele 6 galerii sau spaţii expoziționale din Fabrica de Pensule (Atelier Irina M, spaţiul Bazis, Galeria Baril, Galeria Nano, Galeria Sabot şi Spaţiul Intact).
Expoziţia principală a bienalei este organizată de curatorul Gulyás Gábor, directorul Centrului Muzeal Ferenczy (fost director al MODEM Debrecen şi Műcsarnok din Budapesta, fost comisar al Pavilionului Ungariei la Bienala de la Veneţia). În expoziţia intitulată “Timp pierdut” sunt incluse lucrări ale unor artişti vizuali contemporani, reprezentanţi de marcă ai scenei internaţionale de artă contemporană, precum Marina Abramovič, artistă din SUA de origine sârbă, americanul Bill Viola, artista Reigl Judit din Paris, Eija-Liisa Ahtila din Finlanda, japoneza Chiharu Shiota, austriacul Peter Kogler, sau artista Jelena Bulajič din Londra. Alături de aceștia, în expoziţia principală care va fi găzduită de spaţiul MűvészetMalom (Moara de Artă), vor expune şi cinci artişti din Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca – Berszán Zsolt, Radu Comşa, Sorin Neamţu, Florin Ştefan şi Veres Szabolcs.
O parte a expoziţiilor se deschide în 27 august, altele – printre care expoziţia principală din MűvészetMalom (Moara de Artă) şi expoziţia artiştilor din Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, în Muzeul Vajda Lajos – vor avea vernisajul în data de 3 septembrie.
Federaţia Galeriilor şi Artiştilor din Fabrica de Pensule (FGAFP), în colaborare cu Centrul Muzeal Ferenczy din Szentendre, susţine candidatura municipiului Cluj-Napoca pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.