De 10 Mai, defilări, „Călușerul” și „Bătute” în centrul Clujului

de | | 2 Minute

De 10 Mai, defilări, „Călușerul” și „Bătute” în centrul Clujului.

10 Mai este o dată plină de semnificații. Într-o anumită perioadă, această zi, Ziua regalităţii, avea o anume însemnătate. Cum era de așteptat, era marcată și la Cluj.

Gazeta Ilustrată” ne zugrăvește în paginile sale (Anul II, numărul 5) o zi de 10 mai din Clujul interbelic (anul 1933).

„La Cluj ziua de 10 mai 1933 a fost sărbătorită cu mare fast”. Dimineața a avut loc un Tedeum la care au participat oficialitățile acelei vremi, printre care Emil Hațieganu, ministrul Ardealului pe atunci, dr. V. Deleu, primarul municipiului, și generalul Prodan, comandantul Corpului VI armată. Defilarea a avut loc în fața Teatrului Național.

10 mai cluj defilari 1933

„Au participat elevi, studenți de la Universitate, cercetași, Șoimii Carpaților (o subsecție a Astrei) și armata.” Șoimii Carpaților, conduși de dr. Iuliu Hațieganu, erau în fapt peste 500 de țărani din Aghireșu, Suceagu, Chintău, Feleacu, Mănăștur și din alte zone rurale. „Aceștia au defilat într-o impecabilă ținută, îmbrăcaţi în frumoasele noastre costume naţionale”.

10 mai cluj defilari 1933

10 mai cluj defilari 1933

După defilarea organizațiilor civile a urmat armata, pentru prima dată defilând la Cluj Regimentul de Transmisiune, mutat aici în acel an”. (n. Red. 1933)

10 mai cluj defilari 1933

Surpriza zilei însă a constituit-o festivalul de la Teatrul Național susținut de Șoimii Carpaților. Fanfara țărănească din Gârbou a deschis festivalul cu imnul național. Au urmat corurile mixte din Suceagu, Aghireș și dansurile naționale. Cei din Nadăș-Mănăstireni și Sâncraiul Almașului au jucat un „Călușerul”, cei din Chinteni au dansat „Bătuta” și ”Felecana”, cei din Mociu au jucat „Românește” și „Mărioara”, iar cei din Mănăștur, „Zdroboleanca”.

„Cu această ocazie, s-a relevat, odată în plus, munca rodnică și ce o desfășoară dr. Iuliu Hațieganu, președintele Astrei, filiala Cluj, și președintele subsecției Șoimii Carpaților. Prin contribuția lui, a fost posibilă defilarea țărănimii alături de armată”, scria ziaristul clujean, Corneliu Albu, care a semnat articolul intitulat simplu „10 Maiu”.

Fotografii:
*Vechiul Cluj
*Publicația „Gazeta Ilustrată”- Biblioteca Universitară „Lucian Blaga„ Cluj-Napoca

Redactor: Tia Sîrca

10 mai cluj defilari 1933