10 curți interioare din Cluj: ce nu vedem din stradă
Explorăm orașul la pas cât de des putem și cumva, găsim mereu, la fiecare colț de stradă și la fiecare gang, câte ceva ce merită admirat. Așa se întâmplă și când ajungem să intrăm prin curțile interioare din Cluj. Nu le vedem mereu din stradă, dar eleganța care ne întâmpină odată ce ajungem între pereții clădirilor ce le păstrează secretele ne deschide apetitul de a afla care este istoria lor și ne provoacă imaginația să creeze picturi mintale cu trecutul acestora.
Desigur, nu fiecare curte interioară din Cluj strălucește la fel cum o făcea în vremurile trecute, însă frumusețea lor vine tocmai din taptul că putem observa anii care și-au pus amprenta asupra locului. Chiar și cele care pot părea demodate sau neîngrijite ascund povești ale clujenilor care cândva își trăiau zilele într-un Cluj diferit de cel pe care îl știm noi astăzi.
10 curți interioare din Cluj
Acestea fiind spuse, ne continuăm seria curților interioare ale Clujului cu 10 dintre cele care în ultimul timp ne-au atras privirile atunci când am ajuns în interiorul lor.
Piața Unirii 16
Încă de la intrarea în Parohia Romano Catolică, bolta și ușa către curtea interioară ne spun că înăuntru putem găsi o adevărată comoară. O mini grădină botanică, perfectă pentru a te bucura de razele soarelui ce cad subtil pe pereții și pe statuetele clădirii. În anotimpul cald, curtea interioară a Parohiei este plină de flori și de culori aprinse de verde care ne cheamă să admirăm de pe băncuțe priveliștea.
Strada I. C. Brătianu 2
O altă curte interioară de unde poți privi cerul dintr-o perspectivă diferită este cea a clădirii Universității Babeș-Bolyai. Noi am vizitat-o într-o zi cu cerul senin, în care lumina care cădea și se reflecta în ferestrele clădirii crea frumoase oglinzi ce înfățișau interiorul.
Strada I. C. Brătianu 22
Mai departe, tot pe aceeași stradă se află și Institutul Francez care, după grilajul porților de fier, adăpostește și el o curte interioară cu câțiva copăcei și câteva statuete.
Strada I. C. Brătianu 23
La o aruncătură de băț se află Teatrul de Păpuși Puck. Înăuntru, balcoanele care au priveliștea către curtea interioară sunt suport pentru ramurile plantelor ce urcă până aproape de ultimele etaje.
Strada Emanuel de Martonne 1
O curte interioară unde poți face un popas retras de sunetele traficului agitat este și cea a Facultății de Studii Europene și a Colegiului Academic Florian Ștefănescu. Verdeața, florile și pereții de cărămidă creează un vibe plăcut și liniștitor.
Strada Iuliu Maniu 2 și 38
Comori ascunse se găsesc și pe strada Iuliu Maniu nr. 2 și nr. 38. Deși la prima privire nu pare că ai putea găsi ceva deosebit, după ce urci câteva scări și privești în sus, către tavan, vei descoperi că tavanul interior de pe Iuliu Maniu nr. 38 este de fapt o bijuterie. Merită o vizită doar pentru a o admira.
Iuliu Maniu 34
Poate ceva mai cunoscută este curtea interioară a restaurantului Boema, care după ce treci prin gang se dovedește a fi extrem de primitoare și liniștită. Noi am vizitat-o către apus, atunci când soarele îți fură inima când vezi cât de frumos pune toate frunzulițele în evidență.
Piața Avram Iancu 13
Cu un peisaj spectaculos ne-a întâmpinat interiorul Institutului Teologic Protestant din Piața Avram Iancu 13. Nu doar că am găsit o curte mare, cu multe băncuțe pe care poți să citești o carte în liniște sau să admiri cântecul păsărilor, dar am găsit și o podoabă arhitecturală într-unul dintre holurile clădirii.
Palatul Bánffy
După o vizită la Muzeul de Artă am admirat și curtea Palatului Bánffy, care găzduiește în camerele care o înconjoară multă istorie și artă relevantă pentru oraș.
Strada Constantin Daicoviciu 6
Finalizăm vizita virtuală a curților interioare din Cluj cu cea de pe strada Constantin Daicoviciu 6, unde am găsit așteptându-și liniștite proprietarii o bicicletă și două mașini.
Mai multe comori și curți interioare din Cluj ți-am prezentat de-a lungul timpului în categoria „Curțile interioare ale Clujului”. Așteptăm să aflăm care este preferata ta și de ce! 🙂