1 Decembrie la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

de | | 2 Minute

1 Decembrie la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

De Ziua Națională se va putea vizita gratuit Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. De asemenea, o expoziție nouă va fi dedicată acestei zile: Clujenii și Marea Unire din 1918. Rolul Senatului Național Român din Cluj în desăvârșirea unității naționale.

Expoziția temporară organizată cu prilejul împlinirii a 105 ani de la Marea Unire din 1918 este centrată pe activitatea Senatului Național Român din Cluj, primul organism democratic al românilor de aici, constituit la 2 noiembrie 1918 sub președinția avocatului Amos Frâncu, urmat apoi de Emil Hațieganu. În expoziție, publicul va putea vedea eșarfa tricoloră pe care profesorul Ioachim Crăciun a purtat-o la Marea Adunare de la Alba Iulia, documente și fotografii de epocă, publicații ale perioadei, medalii, arme și echipamente militare care au aparținut gărzilor naționale, alături de texte informative care urmăresc traseul înființării și activității acestui organ al puterii politice românești din toamna anului 1918.

„În cele trei luni de existență (2 nov. 1918 – 31 ian. 1919), realizările Senatului clujean au fost deosebite și ele se înscriu în suita de evenimente menite să transpună în viață hotărârea de autodeterminare a românilor din Transilvania, în spiritul documentelor emise de Consiliul Național Român Central din Arad și a Rezoluției Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Depășind toate obstacolele întâlnite, Senatul a proclamat de îndată dreptul românilor din oraș și împrejurimi la autodeterminare națională și s-a autoconstituit apoi ca secție a Consiliului Național Român Central din Arad. De asemenea, a organizat garda națională românească din oraș și județ și a facilitat participarea la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia a celor 39 de delegați clujeni aleși în mod democratic pentru a vota Rezoluția Unirii. În cetatea Marii Uniri, prin glasul lor, clujenii au dat expresie adeziunii la marele act istoric înfăptuit aici, iar multora dintre ei li s-au încredințat înalte funcții de demnitate publică în Consiliul Dirigent al Transilvaniei sau în alte organisme ale administrației centrale și locale românești care au girat destinul provinciei în primii ani de la Unire”, dr. Ovidiu Muntean, curatorul expoziției

Expoziția Clujenii și Marea Unire din 1918. Rolul Senatului Național Român din Cluj în desăvârșirea unității naționale va putea fi vizitată la etajul al II-lea al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei până în data de 28 ianuarie 2024.

De 1 Decembrie însă, intrarea va fi liberă pentru toți vizitatorii, în toate expozițiile MNIT. În data de 30 noiembrie 2023, MNIT va fi închis, iar în rest muzeul funcționează după programul 10.00 – 18.00, de marți până duminică (luni închis).



Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.