Satul Muntele Băișorii, comuna Băișoara, județul Cluj
Băișoara (în maghiară Járabánya sau Kisbánya, în germană Kleingrub) este o comună din nord-estul Munților Apuseni, pe teritoriul căreia se află stațiunea omonimă. Comuna Băișoara este alcătuită din 9 sate: Băișoara, Frăsinet, Săcel, Moara de Pădure, Muntele Bocului, Muntele Cacovei, Muntele Băișorii, Muntele Filii și Muntele Săcel. Stațiunea este situată la poalele de est ale Muntelui Mare din Munții Apuseni, pe cursul mijlociu al râului Iara, la o distanță de aprox. 50 km de Cluj-Napoca, la altitudini cuprinse între 1200-1500 m. Ca obiective turistice demne de vizitat putem aminti: Cetatea Liteni (secolul al XIII-lea), din satul Liteni, Monumentul Eroilor și pista de schi.
Possessio sau așezarea Băișoara își are începuturile cândva înainte de secolul al XV-lea, chiar dacă prima mențiune documentară este din anul 1426. A fost o așezare componentă a domeniului cetății Iara, un domeniu regal. Începuturile așezării se leagă de exploatarea minieră – auriferă, motiv pentru care se și numește Banya (mină,baie).
Literatura de specialitate nu menționează existența vreunei cetăți medievale ridicate la Săcel-Băișoara. Cu toate acestea, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea descrierile geografice ale vremii consemnează o asemenea cetate, comparată cu cea de la Cacova Ierii. Ruinele acesteia se păstrează până azi în hotarul Săcelului și pot fi văzute în locul numit ”Cetate”, fiind atribuite de localnici voievodului Gelu. De altfel, localnicii perpetuează tradiția despre apartenența cetății unui ”grof” care și-ar fi închis aici propria fiică.
Satul Muntele Băișorii este o localitate inclusă în proiectul „Clujul văzut altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș.” Mulțumim voluntarilor Iulia Marc, Iulia Iancu, Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna pentru culegerea materialelor, redactarea textelor și realizarea fotografiilor.
Impresii de călătorie
Muntele Băişorii: drumeţie spre Muntele Mare şi Pietrele Cântătoare
Muntele Băişorii: drumeţie spre Muntele Mare şi Pietrele Cântătoare Duminică dimineaţa, pe la 10, în ultima noastră zi în Băişoara am pornit spre staţiune pentru a descoperi câteva din obiectivele turistice mai necunoscute ale zonei: rezervaţia de broscuţe, pietrele mărunte şi pietrele cântătoare. Cu toamna alături şi cu vântul şoptindu-ne romanţe parfumate am pornit la…
Câte poți afla stând de vorbă cu sătenii din Băișoara: obiceiuri și tradiții din trecut
Câte poți afla stând de vorbă cu sătenii din Băișoara: obiceiuri și tradiții din trecut. Împreunatul oilor, obiceiurile pământului, cele legate de Paști sau care se țineau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, opritul țarinii, obiceiuri de nuntă, îmbrăcămintea oamenilor de la munte și meșteșuguri ce dispar treptat – le-am aflat toate stând de vorbă cu…
De la 1826m înapoi la birou…
De la 1826m înapoi la birou… …sau cum să te întorci de la euforia Munților înapoi în centrul orașului. Cum? Greu. Iubindu-mi orașul, chiar și în orele lui de maximă agitație, când îl poți acompania muzical cu un Tchaikovsky și devine perfect, simt de multe ori, ca toți ceilalți, nevoia de o escapadă, nevoia de…
Misterioasa cetate a lui Gelu
Misterioasa cetate a lui Gelu Am mai fi stat să ascultăm povești de demult la nea Ilie, în schimb îi mulțumim și sperăm că nu l-am obosit cu întrebările și entuziasmul nostru. Îl urmărim cu privirea, cu un strop de curiozitate și bucurie, emoții pe care le avem când întâlnim personaje ieșite din tiparul cu…
Frăsinet, satul clujean cu doar vreo 4 băștinași
Frăsinet, satul clujean cu doar vreo 4 băștinași. Cu greu, părăsim misterioasa cetate a lui Gelu, nu fără a-i face o promisiune: vom reveni. Știm că momentele acestea, petrecute aici, ne vor rămâne pentru totdeauna în suflete și că ea, cetatea, ne va oferi mereu libertatea gândurilor și liniștea pădurilor de brazi. Ajunși înapoi în…
Cazare
Pensiunea Andreea Baisoara
Pensiunea Andreea – Băișoara, județul Cluj Aflată în inima Munților Apuseni, la doar 50 km distanță de Cluj-Napoca, în Stațiunea Muntele Băișorii, Pensiunea Andreea este o oază de relaxare în mijlocul naturii. Cu un specific rustic, pensiunea le asigură oaspeților săi un cadru perfect pentru deconectarea de grijile cotidiene și conectarea la natură și momente…
Mâncare
Momentan nu am gasit optiuni de a lua masa in acest sat. Daca aveti informatii in acest sens, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]
Obiective turistice
Evenimente
Momentan nu am gasit informatii referitoare la evenimentele care au loc in aceasta localitate. Daca aveti informatii in acest sens, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]
Locație
Sponsori
Momentan nu avem sponsori care sa faciliteze explorarea acestei localitati de catre voluntari. Daca aveti sugestii sau doriti sa va implicati direct, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]