Biserica Ortodoxă din Băișoara Cluj (1)

Biserica Ortodoxă din Băișoara, județul Cluj

Biserica Ortodoxă din Băișoara are hramul Adormirea Maicii Domnului. Piatra de temelie i-a fost pusă în 14 septembrie 1991, iar peste 10 ani, pe 9 septembrie 2001, avea loc sfințirea lăcașului de cult de către Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania.

Clădirea bisericii este realizată din cărămidă, fiind la bază sub formă de cruce. Ca element particular, picturile interioare au la bază desene făcute cu mâna liberă, nu după șabloane. După cum frumos explică preotul paroh Bucur Daniel, actul de mântuire este un eveniment continuu, motiv pentru care și picturile interioare din Biserică au o continuitate, nu sunt realizate ca tablouri. Chipurile sfinților sunt senine, nu încruntate – un alt aspect ce evidențiază pictura interioară a bisericii. Picturile au fost realizate în tehnica de pictură de frescă, de către pictorul Horea Indolean, pe parcursul a două veri.

Iconostasul a fost pictat de profesorul Ungureanu Pompei, iar sculptura acestuia, precum și a mobilierului din biserică au fost realizate de sculptorul Moldovan Vasile. Iconostasul este din lemn de tei, iar policandrele sunt din lemn de nuc, cireș și paltin. Acestea, ne spune preotul paroh, au fost plătite de către holteii din sat.

Corul bisericii este mixt și este alcătuit în proporție de 70-80% din foste și actuale cadre didactice, alături de elevii lor. Biserica Ortodoxă din Băișoara organizează, totodată, și programe religioase adresate copiilor, pe lângă slujbele normale.

Curiozități: Lângă biserică, sunt înmormântați locotenentul Seușan Alexandru și doi soldați din batalionul V Vânători de Munte, care au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Biserica Ortodoxă din Băișoara este un obiectiv turistic inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru detalii despre comuna Băișoara, click aici. 
Mulțumim voluntarilor Iulia Iancu și Iulia Marc pentru culegerea informațiilor și fotografilor Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna pentru realizarea fotografiilor.  

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie

Ultimele Articole

Comuna Băișoara

Comuna Băișoara (în maghiară Járabánya sau Kisbánya, în germană Kleingrub)…

Satul Băișoara

Satul Băișoara, comuna Băișoara, județul Cluj Băișoara (în maghiară Járabánya…