Satul Pata

Distanța Pata - Cluj-Napoca: 14 km - Vezi harta

Satul Pata, comuna Apahida, județul Cluj

Satul Pata apare menționat în istoria comunei Apahida încă din anul 1229 și este marcat cu aceeași denumire pe prima hartă topografică a Transilvaniei.
La recensământul din 2011 s-au înregistrat aproximativ 550 de rezidenți. Codul poștal al satului Pata este 407041.

Trei situri arheologice din Pata apar înscrise pe lista monumentelor istorice aparținând județului Cluj, așa cum a fost redactată în 2010 de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național: așezarea de tip roman „Pusta Grofului”, așezarea de natură preistorică din intravilan și movilele artificiale (tumulii) din „Coasta Feleacului”.

Localitate inclusa in proiectul ,,Clujul văzut altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș.



Impresii de călătorie

Pata Rât – când acasă înseamnă groapa de gunoi (jurnal de călătorie)

Pata Rât – când acasă înseamnă groapa de gunoi (jurnal de călătorie) Aveam de ales între a merge la Noaptea Muzeelor sau la Salam, care concerta pentru prima dată în Transilvania, un adevărat privilegiu ai zice. Până la luarea deciziei, mi-am petrecut toată ziua făcând curat în cutia de chibrituri în care îmi ascund insomniile.…

Să aflăm câte ceva despre Corpadea…

Să aflăm câte ceva despre Corpadea… Redactor: Delia Kozak Fotograf: Adina Apetroae, Anton Camelia Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru mai multe detalii despre comuna Apahida, click aici. Mulțumim voluntarilor pentru culegerea informațiilor, fotografii și text. Satul Corpadea este situat in judeţul Cluj şi aparţine administrativ de comuna Apahida. Prima atestare a localităţii este…

Oamenii din Sânnicoara – o punte de legătură cu tradiții și obiceiuri vechi

Oamenii din Sânnicoara – o punte de legătură cu tradiții și obiceiuri vechi Text și culegere informații: Simona Bălan Fotografi: Adina Apetroae, Anton Camelia Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru mai multe detalii despre comuna Apahida, click aici. Mulțumim voluntarilor pentru culegerea informațiilor, fotografii și text. Localitatea Sânnicoara este situată în partea de vest…


Cazare

Momentan nu am gasit optiuni de cazare in acest sat. Daca aveti informatii in acest sens, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]


Mâncare

Momentan nu am gasit optiuni de a lua masa in acest sat. Daca aveti informatii in acest sens, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]


Evenimente

Momentan nu am gasit informatii referitoare la evenimentele care au loc in aceasta localitate. Daca aveti informatii in acest sens, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]


Locație


Sponsori

Momentan nu avem sponsori care sa faciliteze explorarea acestei localitati de catre voluntari. Daca aveti sugestii sau doriti sa va implicati direct, va rugam sa ne contactati la telefon 0264.546789 sau printr-un mail pe [email protected]