Events Hall Royal – evenimente festive la Royal Classic Hotel
Evenimentele speciale din viețile noastre merită un spațiu de desfășurare pe măsură, căci adesea atmosfera specifică locului este cea care imprimă evenimentelor acea notă distinctă și elegantă pe care ne-o vom aminti și peste ani de zile.
Hotel ce se ridică la cerințe de calitate și standardele europene, aflat într-unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Clujului, Royal Classic Hotel oferă posibilitatea organizării și găzduirii de evenimente festive de mare amploare.
Events Hall Royal, sala aferentă elegantului restaurant Royal, dispune de o capacitate de 170 de locuri, un spațiu rafinat și deosebit, ideal pentru evenimente festive de tipul nunților, botezurilor, aniversărilor de mare amploare, banchetelor, balurilor și a multor alte tipuri de evenimente.
Cu un personal calificat și mereu prietenos și primitor, cu un meniu variat și preparate culinare specifice atât bucătăriei tradiționale românești, cât și bucătăriei internaționale, cu aranjamente ce denotă bun-gust, Royal Classic Hotel se asigură că evenimentele importante din viețile noastre și ale invitaților noștri primesc o alură regală.
Pentru evenimente de tip business, precum conferințe, seminarii, workshop-uri, prezentări și întâlniri de afaceri, puteți opta pentru alte două spații din incinta Royal Classic Hotel: Salonul Regele Ferdinand (100 locuri) sau Salonul Classic (50-60 locuri).
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile noastre și viitoarele evenimente din oraș, urmăriți-ne pe cluj.com/evenimente, pe pagina de Facebook și Instagram.
.