Cursuri de artă plastică pentru copii și adulți la Atelier Pastel Cluj

Postat în: Arte , Copii

Cursuri de artă plastică pentru copii și adulți la Atelier Pastel Cluj

Aflat pe o străduță liniștită a Clujului, pe str. Franz Liszt, nr. 4, Atelier Pastel este un spațiu creativ deosebit în care adulții, copiii și adolescenții își lasă imaginația să zburde în voie. Atelierul își propune să vină în întâmpinarea celor aflați în căutarea propriului simț artistic. Potențialul creativ și aptitudinile artistice pot fi descoperite, îndrumate, dezvoltate. Atelier Pastel reușește să facă acest lucru prin prisma cursurilor desfășurate:

#1 Cursuri de artă plastică pentru copii (5-11 ani)

În cadrul cursurilor de artă plastică pentru copii, aceștia se pot familiariza cu diverse tehnici creativ-artistice, cu tehnici de pictură, desen, modelaj, colaj, precum și cu noțiuni de istoria artei și teoria artei. Activitățile se desfășoară într-un cadru ludic, ca o joacă în care scopul este acela de a explora teme și materiale diferite. Copiii vor învăța astfel noțiuni artistice elementare: contur, formă, culoare, textură, utilizând creionul, cărbunele, marker-ul, acuarela, tempera, vopseaua acrilică, lutul, plastilina sau pastelul.

Cursurile se desfășoară pe durata anului școlar, în 3 module principale. Fiecare modul cuprinde aprox. 10-11 săptămâni, iar ședințele se țin o dată / săptămână (aprox. 1h30min), fiecare săptămână având o tematică specială, cu accent pe anumite tehnici: pictură, desen, modelaj lut, papier-mache etc.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0749 842 558, în orice moment al anului școlar. Prețul unei ședințe este de 35 lei, cu materiale incluse. Înscrierea se face pentru câte un modul (10-12 săptămâni), iar pentru frați/surori se aplică reduceri.

atelier pastel cluj 5

#2 Cursuri pentru copii și adolescenți +10 ani

Copiii și adolescenții cu vârste de peste 10 ani pot participa de asemenea la cursurile Atelier Pastel. Tehnicile creativ-artistice abordate sunt pictura și grafica, iar atelierele au menirea de a le dezvolta copiilor și adolescenților atât abilitățile, cât și creativitatea și imaginația. Prețul unei ședințe este de 35 lei / copil (materialele nu sunt incluse).

Similar, pentru înscrieri și detalii » 0749 842 558.

#3 Școala de vară pentru copii (5-14 ani)

Pe timp de vară, când principalele activități ale copiilor sunt cele de relaxare, distracție și aventură, Atelier Pastel asigură un cadru plăcut și distractiv, în care aceștia se pot implica în activități și provocări artistice, jocuri, proiecte și idei inedite și amuzante.

Școala de vară pentru copii are loc în luna iulie, în fiecare an, la Atelier Pastel. Programul zilnic se desfășoară de luni până vineri, între orele 09:00 – 13:00. Copiii pot participa zilnic, dar pot participa și aleator, doar în zilele în care doresc.

Programul unei zile din Școala de Vară Atelier Pastel cuprinde:

  • O activitate principală de artă: modelaj lut, pictură, papier-mache, colaj etc.
  • Pauză de masă
  • O activitate secundară de artă: origami, experimente de artă, jocuri cu tematică artistică, istoria artei etc
  • Jocuri și activități recreative – în atelier sau în curte.

Prețuri:

  • 45 lei / zi / persoană – dacă participă la minim 5 zile (acestea nu trebuie să fie zile consecutive);
  • 50 lei / zi / persoană – dacă participă la mai puțin de 5 zile
  • Reduceri dacă participă frați/surori.

#4 Cursuri de artă plastică pentru adulți și adolescenți

Activitățile dedicate adulților și adolescenților se desfășoară ocazional, sub forma unor workshop-uri de câte 2-4 ședințe, acestea fiind anunțate în prealabil pe pagina de Facebook Atelier Pastel.

Cursurile se adresează tuturor celor vor să-și descopere și să-și dezvolte creativitatea și imaginația, să afle mai multe despre tehnicile artistice de lucru sau pur și simplu să se relaxeze și să-și petreacă timpul într-un mod inedit și plăcut.

Tip de activități: modelaj ceramică, pictură intuitivă, pictură icoane pe sticlă, confecționare abajur lămpi, tehnici mixte de pictură.

Nu sunt necesare cunoștințe sau abilități artistice, iar în funcție de solicitările celor interesați, Atelier Pastel poate organiza și alte tipuri de cursuri. Numărul minim de participanți este de 5 persoane, iar numărul maxim: 14-15 persoane.

#5 Alte activități artistice tematice

Coloratul atelier de pe str. Franz Liszt a devenit însă mai mult decât un spațiu dedicat cursurilor.

Noțiunea de team building primește o cu totul altă valență când te imaginezi pictând alături de colegii de birou, confecționând vreun abajur sau realizând propriul vostru board game. Un mod creativ de a vă cunoaște mai bine și de a interacționa unii cu alții altfel decât în mod obișnuit.

Desigur, Atelier Pastel găzduiește petreceri pentru copii și adulți, evenimente private cu activități artistice, precum și, la cerere, activități artistice concepute în mod special pentru familii.

Cât de multă culoare, artă, relaxare, imaginația și creativitate ascunde Clujul pe străzile-i sale! Vă recomandăm cu drag o vizită la Atelier Pastel ?

atelier pastel cluj 8

Date de contact Atelier Pastel Cluj:

Adresa: str. Franz Liszt, nr. 4, Cluj-Napoca
Telefon: 0749 842 558
E-mail: [email protected]
Website
Facebook