The Cookers Cluj
The Cookers Cluj ocupă un loc aparte pe scena gastronomică clujeană. Aflat în sânul comunității, într-unul din cele mai dinamice și îndrăgite cartiere ale Clujului, restaurantul se face remarcat cu ușurință datorită câtorva aspecte. Vi le enumerăm mai jos și vă recomandăm cu drag o vizită. Teaser » cheesecakeeee! ?
Începând tocmai cu amplasarea, The Cookers se află în cartierul Mărăști, în apropierea căminelor studențești și a comunității de gurmanzi din zonă. Aceștia au de-acum ocazia să se bucure de un restaurant elegant în cartier, cu o calitate a serviciilor cel puțin la nivelul celor din zona centrală! Atmosfera este una prietenoasă și familiară, spațiul și aranjamentul meselor încurajând interacțiunea și socializarea.
Dacă localizarea pe hartă nu e tocmai la îndemână, e bine de știut faptul că The Cookers oferă servicii de delivery & catering.
Produse de calitate, meniu variat, prețuri reale și decente
Materia primă folosită este de cea mai bună calitate. Astfel, ca exemple, în ceea ce privește produsele din carne, The Cookers se aprovizionează constant de la Moldovan, utilizează paste Barilla, iar smântâna lichidă este marca HuLaLa. Carnea este așadar, întotdeauna necongelată! De asemenea, gama de vinuri nu este una ce poate fi regăsită în comerțul clasic, în supermarketuri, partenerul principal al celor de la The Cookers fiind Crush Wine Bar. În crearea rețetelor și preparatelor din meniu, un pas important a fost degustarea meniului de către personalul Academiei Gourmet din București, meniul The Cookers primind o notă medie de 8,9 (foarte mare, raportat la standardele Academiei).
Din rândul preparatelor îndrăgite deja de clienți, din bucătăria tradițională, putem recomanda: costițele în mod sigur (iar prețul este mai mult decât acceptabil, având în vedere cât de savuroase sunt: 18 lei porția), mușchiul de vită Black Angus, Chilli con Carne, Cotlet la grill cu sos de ciuperci și bacon.
Nici vegetarienii nu sunt însă neglijați. Clasicul humus, tradiționala salată de vinete, cașcavalul pane sau o porție Kedgeree, care face cinste aromelor mai exotice, sunt preparatele speciale din categoria vegelicious. Și dacă tot am amintit de arome exotice, veți putea savura la The Cookers Cluj inclusiv Pui Tikka Masala (la 15 lei)!
Pentru a ne continua periplul culinar în jurul lumii, bucătăria italiană este bine reprezentată de pastele din meniu. Pentru varietate, nu lipsesc fructele de mare și, desigur, nici burgerii (la doar 20-21 lei, prețuri rare prin Cluj). Meniul poate fi consultat aici » Meniu The Cookers.
Meniul Zilei
Vestea bună este că The Cookers Cluj vă așteaptă de luni până vineri, începând cu ora 11:00, să vă bucurați de o masă de prânz sățioasă, savuroasă și, mai ales, deloc banală!
Puteți servi Meniul Zilei fie la restaurant, în inima cartierului Mărăști, fie livrat la domiciliu. Prețul unui meniu este de doar 15 lei, iar comanda minimă este de 80 lei. Comenzile se preiau din toate cartierele Clujului! Restaurantul pune la dispoziția clienților și serviciul To Go (ridicarea pachetului de către client de la restaurant, după comandă în prealabil).
Nici o zi fără cheesecake
Cu siguranță unul dintre cele mai atractive produse din meniul The Cookers Cluj a devenit cheesecake-ul. Restaurantul ne pune la dispoziție nu mai puțin de 20 de sortimente diferite de cheesecake, o adevărată încântare pentru fanii acestui desert. Tot ce trebuie să faceți este să întrebați ospătarul despre cheesecake-ul zilei.
Program de funcționare:
Luni-Vineri: 09:00 – 22:00
Sâmbătă-Duminică: 12:00 – 22:00
Pentru o mai bună organizare, se recomandă rezervările pe timp de seară sau din weekend.
Date de contact The Cookers Cluj
Adresa: Str. Dâmboviței, nr. 33A, Cluj-Napoca
Telefon: 0742 669 619
Facebook
Instagram
Informatii de contact
Numele locatiei: | The Cookers Cluj |
---|---|
Contact: | |
Adresa: | Str. Dâmboviței, nr. 33A, Cluj-Napoca |
Telefon: | 0742 669 619 |
Orar: | Luni-Vineri: 09:00 - 22:00; Sâmbătă-Duminică: 12:00 - 22:00 |
Locație: | Încărcați harta |