5/5 din 1 review
mariusbidi continental hotel continental cluj

Hotel Continental Cluj

În centrul Clujului, foarte aproape de km 0 al orașului, la intersecția dintre străzile Napoca și Universității cu Piața Unirii, se află o adevărată bijuterie arhitecturală a orașului. Un amestec de apreciere, nostalgie, tristețe și, mai nou, bucurie – cam aceasta ar fi relația clujenilor cu frumoasa clădire în stil eclectic.

»» UPDATE 2018 »» O nouă eră pentru Hotel Continental! Fațada înnoită FOTO ««

Istoria hotelului se întinde pe mai bine de 120 de ani. Inițial aici se afla Hotel Național, o clădire clasicistă, construită pe un singur etaj. Hotelul Național a fost însă demolat în anul 1894. E momentul în care, sub îndrumarea arhitectului Lajos Pákey, a început să fie construit Hotelul New York. Pentru mai bine de o jumătate de secol, parterul hotelului a găzduit o cafenea literară și de presă clujeană.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în clădire funcționa un cămin studențesc. Începând cu anii 1960, frumoasa clădire și-a reluat funcția de hotel. Hotel Continental, de această dată. În anii premergători revoluției, acesta era locul de întâlnire pentru mulți dintre scriitori clujeni și nu numai. Dovadă că locurile au… un fel de „amprentă” a lor, a atmosferă specifică ce îi atrage ca un magnet pe unii oameni. Se întâlneau aici Ion Mureșan, Ion Cocora, Petru Poantă, Augustin Buzura, D.R. Popescu, Aurel Gurghianu sau Victor Felea, precum și echipa tehnică de la U Cluj. Într-un fel, în Hotel Continental a înflorit și s-a dezvoltat istoria literară a Clujului.

Anul 2005 e momentul în care, nemaifăcând față standardelor hoteliere, clădirea își pierde funcția de hotel. Rămâne doar numele. În același an, omul de afaceri Dorel Tamaș, prin intermediul companiei Ardeleana din Alba-Iulia, cumpără clădirea Hotelului Continental de la compania bucureșteană Continental Hotels, cea care deținuse până atunci imobilul. Scopul era ca vechiul hotel să devină un mall. Proiectul a rămas însă doar în stadiu de idee.

hotel continental cluj mihail onaca

Între timp, situația clădirii s-a agravat de la an la an. Devenind un pericol pentru trecători (bucăți din tencuiala clădirii au căzut pe trecători), începând din anul 2016, clădirea fostului Hotel Continental Cluj a intrat în reparații – lucrări efectuate în regim de urgență. A fost amenajat și familiarul tunel temporar din lemn, pentru protecția trecătorilor. Actualii proprietari dețin imobilul începând din anul 2013. La momentul accidentelor, proprietarii au fost amendați de Primărie pentru neîngrijirea corespunzătoare a clădirii, în timp ce proprietarii au susținut că acest lucru nu s-a întâmplat deoarece n-au primit autorizațiile corespunzătoare din partea Primăriei.

Ieri și azi, Hotel Continental Cluj…
Mâine?

Nu se știe ce va deveni clădirea emblematică din centrul Clujului, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare. Timpul pare a sta în loc, acolo, între Napoca și Universității. Și poate nu în cel mai boem stil cu putință. Oricare ar fi proiectele de repunere în funcțiune, demersurile stagnează din cauza unui anumit număr de parcări pe care proprietarii imobilului trebuie să-l asigure. Aspectul parcărilor nu și-a găsit încă soluție, deși omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul actual al clădirii, susține că are resursele necesare pentru a redeschide spațiul.

Între timp, clujenii și turiștii admiră cu nostalgie, admirație și tristețe frumoasa clădire. În speranța unor vremuri mai bune. Și, probabil, a unui spațiu deschis publicului, care să îi primească din nou pe scriitori, artiști, jurnaliști și oameni iubitori de frumos.

»» UPDATE 2018 »» O nouă eră pentru Hotel Continental! Fațada înnoită FOTO ««

Galerie foto: Petric Victor, Mihail Onaca, Lucian Nuță, Marius Bidi

hotel continental cluj mihail onaca

 

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (1 vot)
Rating5
5
Iulia Marc
Scrie o recenzie