5/5 din 1 review
Casa Matia Corvin Cluj

Casa Matia Corvin

Casa Matia Corvin reprezintă un punct de atracție al orașului Cluj-Napoca atât datorită faptului că aici, în clădirea de pe strada Matei Corvin, nr. 6, s-a născut regele Matia Corvin, cât și datorită unicității sale arhitecturale. Casa Matia este unicul palat din Cluj reprezentant al epocii de tranziție de la stilul gotic la stilul renascentist.

Clădirea se afla într-unul din vechile cartiere medievale ale Clujului, în Cetatea Veche (Vetus Castrum), pe strada Sf. Spirit, la nr. 258. Monumentul istoric mai este cunoscut și sub numele de „Casa Méhffi”, după proprietarul acesteia de la mijlocul secolului al XV-lea, Iacob Méhffi.

Date despre monument:
Denumire: Casa Matia Corvin / Casa Méhffi
Cod: CJ-II-m-A-07393
Datare: începând de la sfârșitul secolului al XV-lea
Adresa actuală: str. Matei Corvin, nr. 6

Scurt istoric Casa Matia Corvin

Secolul al XV-lea
În momentul nașterii viitorului rege ungar Matia Corvin, clădirea se afla în proprietatea unui influent personaj din oraș, ce avea importante proprietăți funciare: Iacob Méhffi.

Nașterea lui Matia Corvin (23 februarie 1443)
În timp ce contextul exact în care s-a decis ca Elisabeta Szilágyi, soția lui Ioan de Hunedoara, să dea naștere la Cluj nu poate fi știut cu precizie, acesta poate fi dedus din circumstanțele istorice ale vremii. Conform cronicarului Gáspár Heltai, Elisabeta a dat naștere celui de-al doilea fiu al său, Matia, în timp ce se afla în trecere prin Cluj, venind dinspre Sălaj. Ținând însă cont de faptul că Elisabeta a rămas la Cluj și ulterior nașterii, botezul lui Matia a avut loc tot aici și, totodată, viitorul rege a studiat la școala dominicanilor din oraș, istoricii sunt de părere că a fost vorba de o decizie gândită și nu de o simplă întâmplare. În timp ce cetatea de la Hunedoara, principala reședință a Hunedoriștilor, era transformată pentru a corespunde statutului familiei, datorită sprijinului reciproc și a bunelor relații dintre orașul Cluj, care susținea cauza voievodului în provincie, și Ioan de Hunedoara, care putea să restabilească privilegiile pierdute de oraș în urma răscoalei din 1437, alegerea Clujului pentru a o găzdui pe soția însărcinată voievodului a venit în mod natural.

Data la care s-a născut Matia Corvin este discutabilă, în rapoartele soliilor participanți în anul 1458 la alegerea acestuia ca rege al Ungariei, apare anul nașterii ca fiind 1440. În cronicile ungurești și conform horoscoapelor de la curtea regelui, s-a stabilit ca fiind vorba de data de 23 februarie 1443, dată care este și acceptată de istorici.

Scutirea de taxe și impozite

Regele Matia a menționat de-a lungul timpului faptul că s-a născut la Cluj, în privilegiile acordate orașului. În momentul înnăbușirii complotului plănuit de voievodul Transilvaniei la acea vreme, regele ungar a poposit la Cluj, iertând orașul pentru implicarea lui în complot și, totodată, acordând un privilegiu special lui Ştefan Kolb, la acea vreme proprietarul clădirii în care regele s-a născut. Casa urma să fie scutită de toate taxele și impozitele aferente!

Secolul al XVII-lea

Casa a fost cumpărată de un consilier al orașului, Gáspár Kovács, moment în care au început disputele legate de menținerea (sau nu) a privilegiului acordat de regele Matia Corvin. După numeroase eforturi diplomatice depuse de noul proprietar, în anul 1649, principele Gheorghe Rákóczi al II-lea a stabilit că scutirea de taxe și impozite rămâne un privilegiu valabil nu doar pentru proprietar (familia Kolb), ci și pentru casă în sine.

Secolul al XVIII-lea

Familiile Kovács, Ferenczi, Dálnoki şi Joó au fost în rândul proprietarilor casei până în anul 1740, când odată cu achiziționarea imobilului de către oraș, s-au stins și discuțiile aprinse privind scutirile de taxe.

În urma cumpărării imobilului de către oraș, acesta devine spital militar. Este și momentul în care Casa Matia își pierde din valoarea ei istorică și culturală, de casă natală a unui rege.

Secolul al XIX-lea

1869 Asociația Istorică Maghiară atrage atenția asupra stării deplorabile și decăzute a imobilului, o situație indezirabilă în cazul casei natale a marelui rege maghiar.

1881 Primarul orașului, Károly Minorich, propune în cadrul unei ședințe a intelectualilor clujeni dezbaterea soartei acestei case. Este momentul în care se propune pentru prima dată amplasarea unei table comemorative care să marcheze nașterea regelui aici.

1887 Împăratul Franz Iosif, remarcând starea deplorabilă a clădirii, face o donație de 400 de forinți pentru amplasarea plăcii comemorative. Aceasta a fost proiectată de Lajos Pákei și realizată de sculptorul György Zala. Cu mențiunea că dezvelirea plăcii a avut loc pe 2 septembrie 1889, iată textul scris de istoricul Károly Szabó:

În această casă s-a născut, în 27 martie 1443,
Matia cel Drept,
fiul lui Ioan de Hunedoara și al Elisabetei Szilagyi.
Grația marelui rege
a scutit casa natală de orice împovărare.
Principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea
a întărit privilegiile acestei case.
Regele nostru apostolic, Francisc Iosif I,
a onorat-o cu vizita sa în 23 septembrie 1887
și, cu o donație mărinimoasă, a avut grijă,
să fie însemnată pentru veșnica pomenire.
Vestitoare a pioșeniei și stimei, această placă comemorativă a fost
pusă de către orașul liber regal al Clujului pe casa natală a celui mai
mare fiu al său. 1888.

1889 Are loc restaurarea casei. László Gyalus, arhitectul restaurator al clădirii, a refațadizat clădirea fără a ține cont de aspectul gotic și renascentist al acesteia, schimbând totodată și ancadrementele de fereastră cu niște copii. După restaurare, clădirea a devenit gazda colecției etnografice a Societății Carpatine Ardelene.

1942-1943 Are loc a doua restaurare a clădirii de către arhitectul Károly Kós, în scopul reparării greșelilor făcute la prima restaurare și transformării casei într-un spațiu adecvat unui muzeu dedicat regelui Matia și Hunedoreștilor. Lucrările au afectat structura clădirii, renunțându-se la vechile scări interioare și construindu-se o nouă casă a scărilor.

În prezent, Casa Matia Corvin aparține de Universitatea de Arte și Design.

Din păcate, nu există nici o încăpere amenajată în memoria regelui Matia Corvin, nașterea sa aici fiind principalul motiv pentru care monumentul istoric se află pe lista de vizitat a turiștilor ajunși în Cluj-Napoca.

Accesul publicului este limitat la holul de intrare în clădire, între orele 10:00-16:00.

foto: Tia Sîrca

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (1 vot)
Rating5
5
Lulu
Scrie o recenzie