biserica dumbrava

Biserica Reformată din Dumbrava

Împrejmuită de un gard de piatră, cu o poartă frumoasă sculptată în lemn, Biserica Reformată din Dumbrava a fost ridicată în anul 1831 pe locul fostei biserici, a cărei vechime se pierde în negura timpului.

Aspectul actual al bisericii datează din anii 1998-2000, când au fost renovate atât exteriorul, cât și interiorul, în totalitate. Are un interior simplu, fără picturi pe pereți. Pereții sunt albi, iar mobilierul albastru, cu nelipsita orgă, specifică tuturor bisericilor reformate. Ceea ce atrage privirea celui care intră este candelabrul din grâu, acesta sugerând pâinea, adică trupul lui Hristos.

Tavanul casetat și pictat are inscripții datând din 1757 și 1771. Tavanul provine de la biserica veche, precum și coroana amvonului, și sunt opera lui Umling Lörinc din Cluj. Una dintre inscripțiile tavanului sună astfel: „Acest tavan a fost construit din donația eclejiei din Dumbrava prin Koloszvári Asztalos Lőrinc în anul 1757.”

Pe parcursul secolului XX au fost efectuate lucrări de restaurare în mai multe rânduri, fiind schimbate clopotele și mobilierul, reconstruit turnul, reparații la orgă. Pe unul din pereții interiori este dispusă, la loc de cinste, o placă comemorativă pe care este scris numele eroilor căzuți în primul război mondial.

Biserica a fost înzestrată cu strane și bănci pe care le-a confecționat tâmplarul din Cluj Eperjesi Nagy András. Una dintre strane a fost pictată de evlavioasa soție Ércz Zsuzsánna, soția preotului, pe cheltuiala proprie. Un alt suflet evlavios, Perlei Karolina, pe propria sa cheltuială confecționează „băncile domnești”.

Astăzi pe băncile de lemn din biserică se găsesc pernițe confecționate manual, cu frumoase motive florale, de către femeile satului, iar la orgă cântă de 24 de ani același om.

Biserica Reformată din Dumbrava reprezintă un obiectiv turistic inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel.Multumim voluntarilor noștri Gigi Țepuș, Daniela Stănoiu și Mureșan Laura pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor. 

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie

Ultimele Articole