biserica reformata calvina izvoru crisului cluj

Biserica Reformată Calvină, comuna Izvoru Crișului, județul Cluj

Biserica reformată calvină este considerată monument istoric datând din sec. XIV-lea, este situată pe un deal în centrul satului și are un zid înconjurător care datează din secolul XIV, fiind reconsolidată în secolul XVIII. Biserica este construită din piatră de calcar, turnul clopotniței la fel. Tavanul casetat specific acestor biserici este din lemn sculptat  și este pictat, iar partea corului este de lemn acoperit cu șindrilă.

Bogata ornamentație interioară reprezintă o capodoperă a picturilor pe lemn din această regiune, începând cu secolul al XVII-lea. Turnul și șarpanta de asemenea reprezintă o operă de artă a dulgheriei ardelenești din secolele XVI-XVIII. Tavanul bisericii este realizat de faimosul meșter Lörenz Umling cel Batrân, tâmplar stabilit la Cluj, autorul unor casete policrome în bisericile reformate din zona Cluj-Huedin-Călata.

Biserica reformată deține un covor turcesc care are o poveste interesantă. Această piesă a fost dăruită de principele György Rakóczi al II-lea unui bărbat din Izvoru Crișului. Legenda spune că principele rănit după o bătălie pierdută cu turcii, trecând prin această localitate a fost ajutat de localnic să ajunga la Izvorul Szalapataka pentru a-şi spăla rănile și a le îngriji. În schimbul acestui gest, omul săritor la nevoie a primit în dar de la principe un covor turcesc de rugăciune.

În anul 1754 covorul prețios ajunge în posesia Bisericii reformate, fiind dăruit de către György Körpös, urmaș al localnicului care l-a ajutat pe principele György Rakóczi al II-lea. În zilele noastre, superba piesă poate fi admirată la sărbători religioase mai mari, în restul timpului covorul fiind conservat pentru a-l menține într-o formă cât mai apropiată de cea inițială, în pofita veacurilor scurse.

Obiectiv turistic inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Multumim voluntarilor noștri Laura Vancea, Rakosi Vasile și Adrian Popa pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor. 

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie