Biserica de lemn din Dealu Negru
Biserica de lemn din Dealu Negru, comuna Călățele, județul Cluj, datează din anul 1765 și are hramul „Înălțarea Domnului”. Biserica a fost adusă din satul Finciu, tot din comuna Călățele, în anul 1935.
Biserica, monument istoric, a ars în totalitate în ziua de 26 iunie 2012.
Prima biserică pe care au avut-o fincenii a fost construită în anul 1765 din bârne de brad și stejar, în formă de corabie, având hramul Înălțarea Domnului. Ea a stat acolo până în anul 1935 când a fost mutată in filia parohiei, Finciu-Pădure (Dealu Negru). Până la mutarea bisericii în filie pereții erau numai din bârne, iar după mutarea ei la Dealu Negru au fost căptușiți cu șindrilă și scândură.
Între anii 1991-1998 biserica a fost reparată în mare parte pe cheltuiala bunilor credincioși din localitate avându-i ca îndrumători pe P.C. Preoții Vasile Dan și Ioan Deac. În anul 1998, luna noiembrie, sfânta biserică a fost resfințită de către Ps. Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Vasile Someșanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În prezent, preot la Dealul Negru este parintele Vamoș Sandro-Vincențiu care slujește aici din anul 2010.
Biserica Înălțarea Domnului din Dealu Negru este între puținele monumente clădite din bârne de brad. Mai fin cioplite, datorită esenței lemnoase moi, acestea sunt îmbinate după tehnicile: „coadă de rândunică” și „cheotoarea dreaptă”.
Pronaosul este tăvănit, de pe grinzile sale laterale fiind înălțați stâlpii de susținere ai turnului. Acesta a avut inițial galeria închisă și coiful octogonal, cu patru turnulețe la bază, din care, după ultima restaurare, au fost lăsate doar două.
Obiectivul turistic inclus in inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel.
Sursă: Wikipedia
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!