Suntem Cluj.com – Ghid Local, încântați de cunoștință!
Ne-am propus, în urmă cu mulți ani, să prezentăm Clujul văzut altfel. Iar în 2012, când proiectul nostru începea să prindă contur, acesta a devenit cu ușurință sloganul nostru » Clujul Văzut Altfel. Încă din primul an de activitate, Cluj.com a depășit statutul unui simplu site, transformându-se într-un concept unic, sub egida căruia ne-am adus contribuția la dezvoltarea unor minunate comunități.
Website | Facebook | Instagram
Cluj.com – Ghid Local a devenit, așadar, un proiect complex, un integrator de experiențe și informații, contribuind direct cu idei, creativitate, conținut relevant și autentic la dezvoltarea și consolidarea relațiilor inter-comunități. Urmărim crearea de conexiuni între diversele comunități din oraș și județ, între organizatorii de evenimente și public, între oameni pasionați de diverse domenii și un conținut relevant și interesant pentru ei.
Oferim acces la conținut autentic, unic, de actualitate, bine documentat, recomandări și opțiuni de petrecere eficientă a timpului liber. Ne adresăm unui public foarte larg, dar care, în cele din urmă, se regăsește în modul nostru de a privi lucrurile: cu o doză bună de curiozitate, dorință de dezvoltare și interacțiuni plăcute în sânul comunității.
Știri | Informații utile | Recomandări | Evenimente | Branduri locale | Proiecte
Ne-am specializat, de-a lungul anilor, în arta de-a spune poveștile orașului, de a transmite informații utile și de a le oferi localnicilor recomandări relevante de petrecere a timpului liber și nu numai. Oamenii pasionați de ceea ce fac, evenimentele care dau viață orașului, afacerile și brandurile locale, inițiativele cu impact socio-cultural, toate fac parte din povestea orașului.
Ghid Local este acel integrator de experiențe și informații care poate să transmită aceste povești înspre comunitățile locale de interes, într-o manieră prietenoasă și accesibilă.