YambaGarden Cluj
Nefiind în zona centrală, precum 80% din localurile clujene, dacă mergi la YambaGarden Cluj, știi de ce alegi să mergi acolo.
Deși zumzăie orașul de restaurante, cafenele și puburi, sunt relativ rare momentele în care știi din start unde vrei să mergi. Așa că te plimbi în derivă pe străzi alături de vreun prieten, în căutarea clipelor de relaxare mult așteptate și cu întrebarea plutind în aer după voi ca un balon cu heliu: „Și unde să mergem oare?”.
Aflat pe str. Rahovei, nr. 7A, la (mare) înălțime, restaurantul YambaGarden și minunata lui terasă îți oferă câteva motive savuroase și boeme să mergi într-acolo. Dacă terasa și Clujul panoramic erau deja motive suficient de convingătoare, deschiderea restaurantului și spațiul interior plăcut în care te poți retrage odată cu venirea sezonului rece te scapă de o dilemă.
De ce mergi la YambaGarden? Doar câteva dintre posibilele motive:
#1 O altfel de gastronomie
Experimentezi cu preparate culinare gătite altfel – rețete inedite (unele chiar unice în Cluj), simple și foarte bine gătite, din ingrediente locale, organice.
Întreaga bucătărie YambaGarden are în vedere încurajarea unul stil de viață sănătos, iar acest lucru se reflectă atât în modul de a prepara specialitățile culinare, cât și în meniul de băuturi, care nu include băuturi răcoritoare ce dăunează digestiei și sănătății în general, de exemplu.
#2 Creativitate și design interior
Te relaxezi într-un spațiu ce emană creativitate și care te încurajează și pe tine să-ți dezvolți această latură. Interiorul restaurantului este o adevărată galerie de artă, cu picturi, dar și cu lucrări din sârmă îndoită realizate de un artist deosebit al Clujului.
#3 Parcare și #uițidegriji
Există parcare interioară. Ok, nu este un motiv savuros sau boem să ajungi la YambaGarden, dar este unul suficient de serios într-un oraș în continuă dezvoltare, unde locurile de parcare libere sunt un adevărat privilegiu (sau noroc, după caz). La YambaGarden nu ai grija aceasta. De altfel, grijile îți rămân undeva în stradă, căci întreaga atmosferă îmbie clar la relaxare și la a pune în perspectivă grijile cotidiene.
#4 Terasă încălzită și Clujul panoramic
Îți bucuri privirile cu o impresionantă imagine panoramică a orașului de pe Someș ce ți se dezvăluie de cum urci cele câteva trepte din lemn și ajungi pe terasă; Motiv să mergi și în sezonul rece: terasa rămâne deschisă și este încălzită, asigurând confort și în serile mai răcoroase.
Iar acestea ar fi doar primele motive ce rămân cu tine după o primă vizită la YambaGarden. În rest, provocarea este să-ți alegi spațiul în care îți petreci timpul în mod conștient și voluntar. Să trăiești cu intenție, să ai grijă de sănătatea ta.
Să respiri aer curat, să descoperi Clujul panoramic, să te bucuri de clipele de repaus și să savurezi delicioasele preparate culinare servite la YambaGarden Restaurant Cluj! 🙂
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fii în pas cu noutățile, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook
Informatii de contact
Numele locatiei: | YambaGarden Cluj – descoperă o altfel de gastronomie! |
---|---|
Contact: | |
Adresa: | Str. Rahovei, nr. 7A, Cluj-Napoca |
Locație: | Încărcați harta |