5/5 din 2 reviews
Restaurant Fragment Cluj 2019 (1)

Restaurant Fragment Cluj

Aflat în incinta Cluj Arena, restaurant Fragment Cluj se pliază pe noile tendințe culinare de reinterpretare modernă a bucătăriei românești. Gusturile autentice ale alimentelor specific locale sunt integrate unor rețete ce debordează de creativitate și îndrăzneală. De la un sezon la altul, preparatele din meniul Fragment reprezintă un omagiu adus ingredientelor organice și mișcării slow cooking, care devine tot mai apreciată în Cluj și în țară.

Recunoașterea pentru contribuția adusă în formarea Noii Bucătării Românești a venit odată cu includerea în Ghidul Gault&Millau Romania 2019. În cadrul galei de premiere, Chef Andrei Chelaru a fost declarat ca fiind unul dintre „Marii bucătari de mâine”. Restaurant Fragment s-a clasat astfel pe locul II, la nivel național, cu 15 puncte & 3 bonete.

Fragment dintr-un întreg | arhitectură și design inedit

Găzduit într-una dintre cele mai moderne și avangardiste clădiri din Cluj din punct de vedere arhitectural, Fragment a reușit să își contureze o personalitate aparte, având o identitate bine definită. Ca o bucată dintr-un puzzle, restaurantul este perfect complementar cu „întregul”, conturându-și în același timp unicitatea.

Structura spațiului a influențat, desigur, alegerile de design interior. „Fragmentele” cu aspect sculptural (tavan, liniile ce delimitează spațiul), nonculorile și culorile neutre sunt întregite vizual de elemente calde și primitoare (furnirul utilizat, peretele vegetal, aranjamentul meselor etc). Terasa este cea care păstrează conexiunea cu dinamică urbană, îndreptată fiind înspre Splaiul Independenței și Someșul Mic.

Restaurant Fragment Cluj 2019 (1)

Slow cooking » gusturi pe care le recunoști…

La noi în țară, direcția de slow cooking abia începe să prindă avânt, deși la nivel internațional reprezintă un standard de calitate a restaurantelor. Încă de la deschiderea restaurantului, Fragment și-a asumat ideea unei mâncări gătite la modul real (nu pre-gătite). Este o reîntoarcere, dacă vreți, și o nouă abordare a chintesenței bucătăriei românești. Însă într-un context modern, în acord cu tendințe culinare internaționale, rețete originale și creative și tehnologii de ultimă generație. Ingredientele sunt, așadar, gătite la temperaturi joase, întreg procesul fiind unul diferit de ceea ce ne-a obișnuit piața până nu demult. Timpul de gătire, în cazul anumitor specialități, poate să ajungă la zeci de ore! Rezultatul? Textură fragedă, arome bine pătrunse și un adevărat omagiu adus ritualului gastronomic.

Meniu de sezon și ingrediente locale

Meniul restaurantului Fragment este unul viu, în continuă schimbare, mereu proaspăt. Complexitatea meniului nu rezidă așadar în numărul extins de preparate disponibile, ci în creativitatea rețetelor și varietatea combinațiilor de gusturi, precum și în dinamica acestuia, în faptul că, de la un sezon la altul, meniul este altul. Bucătăria restaurantului Fragment demonstrează, sub îndrumarea lui Andrei Chelaru, cel care se face responsabil de rețetele ce prind viață, culoare și arome, că secretul artei culinare stă în ingrediente. Iar acestea sunt disponibile local în fiecare moment al anului – cu atât mai mult într-o țară precum a noastră.

Această provocare culinară pe care restaurantul clujean și-a asumat-o este posibilă tocmai datorită unor colaborări cu producători și furnizori locali ai căror produse sunt de o calitate apreciată. Astfel, restaurant Fragment utilizează doar legume proaspete, 100% organice, crescute fără chimicale, de la Colina Farms. Peștele este adus de la Păstrăvăria Bologa, păstrăvărie din județul Cluj certificată ecologic, unde păstrăvul este crescut în condiții apropiate de mediul natural, iar hrana ecologică este de cea mai bună calitate. De asemenea, lactatele vin tocmai din Munții Trascăului (Apuseni), fiind produse lactate 100% naturale de la Fabrica de Lactate Torockoi din Colțești.

O experiență culinară completă

Cu ingrediente mereu proaspete, locale și de sezon, restaurant Fragment își permite să experimenteze în voie cu arome și rețete inedite.

Vizitele la restaurant Fragment devin astfel adevărate experiențe culinare » de la atmosfera plăcută, inovația gastronomică și savoarea mâncării, până la modul de servire al acesteia la masă și interacțiunea directă dintre bucătari și clienți, cărora li se explică „povestea” preparatelor culinare din farfurie.

Recomandăm cu drag o vizită!

Restaurant Fragment Cluj 2019 (1)

Orar Fragment Cluj

Luni – Duminică: 12:00 – 23:00

Contact Restaurant Fragment:

Adresa: Cluj Arena, Str. Splaiul Independenței, Cluj-Napoca
Telefon: 0770 10 20 30
E-mail: [email protected]
Facebook
Instagram
Website

restaurant fragment cluj logo

 

Informatii de contact

Numele locatiei: Restaurant Fragment Cluj
Contact: E-mail Website Facebook
Adresa: Splaiul Independenței, 400376 Cluj-Napoca
Telefon: 0770 10 20 30
Orar: Luni - Duminică: 12:00 - 23:00
Locație: Încărcați harta

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (2 voturi)
Rating5
5
Iulia Marc
5
Meri
Scrie o recenzie